A murit cel mai murdar om din lume. De ce nu se spăla

Publicat: 25 oct. 2022, 22:59, de Eliza Popa, în SOCIAL , ? cititori
A murit cel mai murdar om din lume. De ce nu se spăla

A murit cel mai murdar om din lume: iranianul Amou Haji. De ce nu se spăla? Abia acum, când a încetat din viață au ieșit lucruri la iveală. 

Iranianul a încetat din viață la vârsta de 94 de ani, după cum relatează presa de stat din Teheran.

El nu s-ar mai fi spălat de mai bine de o jumătate de secol, potrivit agenției iraniene IRNA. Amou Haji trăia singur, având o reputație bine consolidată de pustnic. S-a stins din viață în satul Dejgah din provincia Fars.

Potrivit surselor citate, „cel mai murdar om din lume” a refuzat constant să se spele, de teamă că s-ar putea îmbolnăvi!

A murit cel mai murdar om din lume. De ce nu se spăla

Totuși, în cele din urmă el a fost confruntat cu apa: sătenii l-au luat și l-au dus la o baie pentru prima dată în ultimele decenii.

Istoricul moment s-a petrecut în urmă cu câteva luni. În 2013, bărbatul a fost portretizat într-un documentar numit „Strania viață a lui Amou Haji”, mai precizează presa din Iran. Pe când trăia, Amou Haji nu era tocmai genul „comun” de pustnic: arăta ca Moise din Biblie, după ce a căzut prin șemineu, cu o barbă groasă impregnată de cenușă și noroi.

A murit cel mai murdar om din lume. De ce nu se spăla

Times of Israel menționa că eroul relatării nu mai făcuse baie de 60 de ani. El și-a petrecut ultima parte a vieții locuind fie într-un bordei, fie într-un adăpost din cărămidă, pe care i l-au construit, din milă, localnicii. Publicația citată a precizat că hrana favorită a acestui om era carnea putredă a animalelor moarte!

În plus, Amou Haji obișnuia să fumeze excremente uscate de animale printr-o țeavă ruginită, pentru că țigările obișnuite erau prea „slabe” pentru el.