„Pasiunea mea pentru gazetărie a fost mai presus de orice”… A murit cunoscutul jurnalist Florin Condurățeanu

Jurnalistul Florin Condurățeanu a murit luni, în urma unui stop cardio-respirator. Alintat în lumea jurnalistică cu apelativul „Țuțu”, Florin Condurățeanu lasă în urma sa un univers al gazetăriei greu de reconfigurat în prezent.

Florin Condurățeanu a suferit un stop cardiac și nu a mai putut fi salvat. Vestea dispariției lui Florin Condurățeanu a fost dată de Mihai Gâdea, în cadrul emisiunii „Sinteza zilei” de la Antena 3.

„Colegul şi prietenul nostru, unul dintre cei mai minunaţi oameni pe care i-am cunoscut vreodată, Florin Condurăţeanu, a încetat din viaţă. De-a lungul timpului, prin natura meseriei mele, am cunoscut şi lucrat cu foarte mulţi oameni. Nu am întâlnit pe nimeni ca Florin Codurăţeanu. În urmă cu puţin timp am aflat că scumpul nostru coleg şi prieten a intrat în şoc cardio-respirator şi cu toţii am sperat ca Florin Condurăţeanu, aşa cum a învins întotdeauna, în profesie, în viaţă, să învingă şi în această seară. Dar bătălia aceasta iată, nu a câştigat-o”, a spus Mihai Gâdea.

În ultimii ani, Florin Condurățeanu se dedicase domeniului medical. A realizat sute de emisiuni la mai multe posturi de televiziune pe teme de sănătate. În prima parte a carierei a fost și jurnalist sportiv. Iată mai jos un fragment elocvent în ceea ce privește tumultuoasa viață de jurnalist a lui Florin Condurățenu, fragment dintr-un mic interviu-portret din anul 2008, acordat Jurnalului Național.

“Tatăl meu era un povestitor romantic. A fost condamnat politic cinci ani, iar eu am fost nevoit să urmez o facultate impusă. Eram un puşti şi, când au venit cei de la Securitate, au stors până şi pasta de dinţi ca să găsească ceva. A fost ceva îngrozitor. Aşa am ajuns să fac ceva care nu-mi plăcea deloc, Pe­trochimie. Nu-mi plăcea, dar am ajuns şef de promoţie şi şef de proiect complex la Petromidia. Însă pasiunea mea pentru gazetărie a fost mai presus de orice. Eram colaborator la diferite publicaţii. Am scris la Informaţia Bucureştiului, dar oful meu era Flacăra, unde erau toate elitele. Elita elitelor.

M-am gândit să fac un articol despre Ilie Năstase. Am făcut cum am făcut, am realizat interviul şi mi-a ieşit o poveste reuşită. Am forţat destinul pe propriu-mi tupeu. I-am pus lui Adrian Păunescu în cutia poştală interviul cu Ilie Năstase. Nu a fost publicat ime­diat, aşa că i l-am mai trimis o dată. A fost atât de încântat, încât i-a cerut lui Ovidiu Ioaniţoaia să scoa­tă un articol de-al său şi să-mi pu­bli­ce interviul. Cu toate acestea, din cauza dosarului meu nu pu­team fi angajat acolo unde visam… la Flacăra. Am forţat încă o dată mâna destinului. Într-o zi, la o mare adunare cu Ceau­şes­cu la Sala Palatului, am reuşit să mă strecor şi eu în sală. Mi-a stră­fulgerat prin minte să vorbesc cu şeful Comitetului Central, pe nu­me Enache. «Ce este mai important în viaţă decât să laşi ceva în urmă şi să fii luminos la suflet? Mă macină o pasiune care îmi arde sufletul – scrisul. Dar nu mă pot angaja». Enache mi-a spus să trimită Păunescu o scrisoare care să sune cam aşa: «Conform înţelegerii din pauza şedinţei dintre Florin Condurăţeanu şi Enache, vă rugăm să studiaţi şi să analizaţi angajarea lui în presă». Păunescu a refuzat categoric. Mi-a spus că nu mă lasă să mă duc la Flacăra şi că mă trimite la Scânteia. «Până la urmă, dacă eşti sinucigaş, du-te la Flacăra», a continuat el. M-am an­gajat la Flacăra şi am plecat ulti­mul de acolo.

Din tot ce am scris până astăzi, cel mai mult îmi place reportajul. Reportajul te montează.

Secretul succesului în jurna­lism? Cred că trebuie să scrii ca şi cum ai povesti, dezinvolt, vioi, na­tural. Frazele nu se lustruiesc. Totul trebuie să fie cât mai firesc… fără acest lucru, scrisul nu are viaţă. Am pus suflet în absolut tot ce am făcut. Cât despre iubire… vă spun doar atât… nu am făcut un sport din iubire.”