A murit după ce s-a tratat singur de Covid-19

Un bărbat în vârstă de 70 de ani din Botoșani, infectat cu Covid-19, a murit după ce s-a tratat singur acasă cu Paracetamol.

Potrivit expertizelor medicale, acesta ar fi făcut o supradoză de Paracetamol, depășind limita de pastile într-un interval de 24 de ore: a luat timp de mai multe zile câte două comprimate de paracetamol la patru ore.

Un echipaj cu medic din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) a fost direcționat la Săveni pentru a-l prelua pe acesta și transporta la Urgențe. Din păcate, starea lui era deja foarte gravă.

„Pacientul prezenta un test rapid Covid pozitiv, cu intoxicație la Paracetamol. A luat timp de mai multe zile câte două comprimate de paracetamol la patru ore. Starea lui era foarte gravă, cu saturație mică de oxigen în sânge”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoșani.

Bărbatul a murit la spital la sfârșitul săptămânii trecute din cauza unui stop cardiorespirator, după ce a suferit o insuficiență multiplă de organ în urma intoxicației cu banalul Paracetamol, potrivit Monitorului de Botoșani.

Cadrele medicale avertizează din nou că tot mai mulți pacienți cu Covid ajung la spital deja în stare foarte gravă, după ce aleg se trateze acasă cu medicamente administrate fără prescripția medicului. În foarte multe cazuri, medicii spun că persoanele au rămas acasă până starea lor de sănătate s-a agravat profund.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...