A murit Franco Gatti: Mustăciosul de la Ricchi e Poveri nu mai e! Toți colegii îl plâng

A murit Franco Gatti, membru al celebrei trupe Ricchi e Poveri! Mustăciosul de la celebra trupă a murit la vârsta de 80 ani, anunță agenţia Ansa. Toți colegii îl plâng acum și transmit mesaje de condoleanțe familiei.

Anunţul a fost făcut chiar de familie și colegii săi pe pagina de facebook a trupei: „A plecat o parte din viaţa noastră. Ciao Franco!”.

A murit Franco Gatti: Mustăciosul de la Ricchi e Poveri nu mai e!

Încă de la primele minute, anunțul de pe rețelele de socializare a fost întâmpinat cu regret și nostalgie de fanii trupei care au distribuit și au postat condoleanțe.

Franco Gatti, unul dintre cei patru membri ai grupului muzical Ricchi e Poveri, s-a născut în 1967. A debutat ca un cvartet polifonic: două voci masculine – „mustăciosul” Franco Gatti şi „blondul” Angelo Sotgiuc – şi două feminine – „bruneta” Angela Brambati şi „blonda” Marina Occhiena care însă a părăsit grupul în 1981. După plecarea acesteia, au continuat ca trio.

Toți colegii îl plâng pe simpaticul mustăcios

Simpaticul mustăcios – cum des era numit de presa italiană și nu numai, avea un palmares bogat pe marile scene și festivaluri unde publicul a dansat pe ritumurile cunoscutelor piese  „Sarà perchè ti amo”, „Che sarà”, „Se m’innamoro”, „La prima cosa bella”, „Mamma Maria” sau „Voulez vous danser”.

În 2016, solistul a părăsit trupa pentru a se dedica familiei sale, mai ales după decesul fiului său: „O simplă alegere de viaţă”, a transmis acesta urându-le colegilor săi gânduri bune în continuarea activității de scenă.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Scandal la Brăila: Primăria acuzată de fraudă cu fonduri europene în...

Primăria Brăila se află în centrul unui scandal major după ce a fost acuzată că a folosit Festivalul Peștelui, un eveniment finanțat din fonduri...

Arafat şi şefii IGSU, cercetaţi penal de procurorii militari pentru vătămare...

Exploziile de la staţia GPL din Crevedia au scos în evidenţă modul defectuos de intervenţie al departamentului condus de Raed Arafat. Evenimentul de la...