A murit Mircea Lucescu: Arhitectul care a redesenat granițele succesului în fotbal

Mircea Lucescu s-a stins din viață azi, 7 aprilie 2026. În vârstă de 80 de ani, fostul selecționer era internat la spitalul Universitar.

Mircea Lucescu, născut pe 29 iulie 1945 în București, România, reprezintă una dintre figurile monumentale ale fotbalului european, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Cariera sa, ce se întinde pe mai bine de șase decenii, este un exemplu de perseverență, profesionalism și adaptabilitate. De la primele momente ca tânăr jucător până la succesele internaționale ca antrenor, Lucescu a demonstrat un instinct remarcabil pentru fotbal și o capacitate rară de a forma echipe câștigătoare.

Debutul și cariera de jucător

Cariera sportivă a lui Mircea Lucescu a început în 1961, la Școala Sportivă 2 București, unde a petrecut doi ani înainte de a fi legitimat la Dinamo București. Aici și-a făcut debutul în Divizia A pe 21 iunie 1964, într-un meci memorabil împotriva Rapid București, încheiat cu scorul de 5-2. După o perioadă de împrumut la Știința București (actualul Sportul Studențesc), Lucescu și-a consolidat poziția la Dinamo, evoluând până în 1977.

”A avut o copilărie fără bucurii. E o poveste pe care Mircea o deapănă cuemoţie, însă fără crispare. Vorbeşte de mingea de câlţi pe care-o băteaodinioară şi, fără să-şi dea seama, redevine copilul firav, dar plin de viaţăcare trăgea la deal un cărucior cu saiată şi ridichi de lună, penTru o simbriede doi lei şi două salate.„N-aş putea să spun exact când am început să joc. Şi nici măcar cuaproximaţie. Mi se pare că mingea a fost permanent în preajma mea. Aveaugrijă de asta fraţii mei mai mari care, în dorinţa lor arzătoare de a avea ominge, rupeau pe furiş ciorapii de bumbac sau de mătase ai mamei. Aveauastfel, dar numai la zile mari, o minge bine umplută, elastică, datorită căiţilortasaţi. Mai târziu, când am început să lucrăm ca zilieri, în vacanţa de vară, laferma spitalului lângă care locuiam, ne-am cumpărat şi o minge cu şiret şicameră. Jucam nebuneşte, de dimineaţă până seara, ba chiar şi dupăcăderea nopţii, la lumina becului din faţa curţii. Pentru noi nu existau ploi,zăpezi sau furtuni. Jucării nu aveam, astfel că joaca noastră era mingea, iarfaptul că eram patru băieţi ne permitea cu uşurinţă un” doi la doi” în curte,pe prispă sau chiar în casă. Disputele noastre, aprige ca toate disputelecopilăriei, se sfârşeau adeseori cu lacrimi. Terenurile denivelate, smocurile deiarbă, pietrele, miriştile, arăturile erau adversarii noştri principali. Dupăterminarea jocurilor, ne lăsau urme dintre cele mai neplăcute: unghii rupte,degete însângerate, tăieturi, înţepături. Le oblojeam care cum puteam – ocârpă umedă, un ac ars în vârfdupă care reveneam cu şi mai multă îndârjirepe aceleaşi imposibile maidane. De multe ori aveam de înfruntat şi cerbiciapaznicilor spitalului, nemulţumiţi de transformarea rondurilor de flori, apeluzelor cu gazon şi a oricărui loc viran în teren de fotbal. Argumentele lor –băţul sau trasul de urechi – sfârşeau totdeauna prin a ne convinge să căutămalte locuri de joacă. Apăreau pe furiş cu figurile lor aspre, uneori deghizaţi, şifiecare prezenţă a lor era acompaniată de strigăte şi ameninţări. Ne împrăştiam imediat ca poTârnichile, îngroziţi, uitând şi de minge, şi de bareleimprovizate din hainele noastre. Ne opream doar când între noi şi ei era ungard sau o distanţă apreciabilă”, scrie Ioan Chirilă în cartea dedicată lui Mircea Lucescu.

22:20 • ACTUALITATE

Reacții la vârful statului, după moartea lui Mircea Lucescu, legenda fotbalului românesc

21:09 • SPORT

Drum bun spre stele, Mircea Lucescu – domn al fotbalului românesc

Între 1977 și 1981 a jucat la Corvinul Hunedoara, unde a început și cariera de antrenor. Remarcabil, Lucescu este cel mai în vârstă jucător care a evoluat în Divizia A, la 45 de ani, într-un meci Dinamo – Sportul Studențesc, în 1990. În total, a adunat 361 de meciuri și 78 de goluri în prima divizie și 70 de selecții pentru naționala României.

Ca jucător, a câștigat șapte titluri de campion al României și o Cupă a României cu Dinamo București, iar cu Corvinul Hunedoara a obținut promovarea în Divizia A.

Ascensiunea ca antrenor în România

Cariera de antrenor a lui Lucescu a debutat în 1979, la Corvinul Hunedoara, unde a fost antrenor-jucător timp de trei sezoane. În 1981, a preluat și naționala României, conducând echipa către prima participare din istorie la Campionatul European, în 1984.

Să-i dăm cuvântul lui Ioan Chirilă: ”Mircea şi-a luat o mare povară. Alţii, în locul lui, n-ar fi acceptat. Aveadoar 33 de ani… Cum să fii antrenor, când eşti încă jucător sută la sută? Inprimul meci din returul ’79, Corvinul a câştigat cu 2-0 în faţa laşiului. Mircea amarcat un gol de mare frumuseţe. Au urmat două înfrângeri, ambele îndeplasare, ceea ce nu era bine deloc. După care Corvinul a bătut OlimpiaSatu Mare acasă, cu 4-l. După acel joc, Pişti Covaci l-a chemat pe Mircea laechipa naţională, pentru meciul cu Spania, de la Craiova. Vestea l-a bucuratteribil, dar urmele accidentului se simţeau. A fost un meci trist pentru Mircea.Aşa e când ai depăşit 33 de ani. Umărul l-a durut rău. A fost schimbat lacâteva minute după pauză. Ar fi vrut să continue, dar Crişan era din Craiovaşi publicul dorea să-l vadă. Era 4 aprilie 1979. Trecuseră aproape 13 ani de ladebutul lui Mircea Lucescu în echipa naţională, contra Elveţiei la Bucureşti. Şimai bine de zece ani de la „noaptea nopţilor”, noaptea de pe Wembley…Când s-a întors acasă, Mircea i-a spus fiului său: „Să ţii minte, Răzvan, cătaică-tău a fost, în acelaşi timp, jucător şi antrenor la Corvinul, iar peste asta, juca şi în echipa naţională!”,

Revenit la Dinamo București în 1985, a readus clubului titlul de campioană în 1990, după șase ani de așteptare, reușind și eventul campionat-cupă în 1989-1990. În 1990 a jucat cu Dinamo semifinala Cupei Cupelor.

În paralel, Lucescu s-a implicat și în dezvoltarea tinerilor, încurajându-i să urmeze cursuri universitare și să participe la activități culturale, precum vizionarea spectacolelor de teatru.

Experiența italiană

În anii ’90, Lucescu și-a extins orizonturile profesionale în Italia, la cluburile Pisa, Brescia și Reggiana, obținând două promovări în Serie A cu Brescia, deși urmate de retrogradări. În această perioadă, a făcut și o scurtă trecere pe banca Rapid București (titlu în 1998-1999 și Cupa României în 1997-1998), precum și la Internazionale Milano, în decembrie 1998, pentru o perioadă restrânsă. I-a atrenat pe celebrii Ronaldo (brazilianul) și Baggio.

Succese în Turcia: Galatasaray și Beşiktaş

În 2000, Lucescu a preluat echipa turcă Galatasaray, cucerind Supercupa Europei împotriva Real Madrid și conducând echipa până în sferturile Ligii Campionilor. În sezonul următor, Galatasaray a devenit campioană a Turciei, însă a fost înlocuit cu Fatih Terim.

În 2002, a semnat cu Beşiktaş și, în primul sezon, a obținut titlul de campioană al Turciei în anul centenarului clubului, cu un record de 85 de puncte. Deși echipa a avut rezultate bune, conflictele cu arbitrajul și controversele din campionat au dus la demisia sa în 2004.

Era Șahtar Donețk: Glorie europeană

Cea mai prolifică perioadă din cariera lui Lucescu a fost la Șahtar Donețk, unde a semnat în mai 2004 și a condus echipa timp de 12 ani. A transformat clubul într-o forță dominantă a fotbalului ucrainean, câștigând:

• 8 titluri de campioană a Ucrainei
• 6 Cupe ale Ucrainei
• 7 Supercupe ale Ucrainei
• Cupa UEFA în 2009, singurul trofeu european din istoria clubului

În această perioadă, a creat și momente memorabile de familie, confruntându-se în competiții europene cu fiul său, Răzvan Lucescu, selecționerul Rapidului București. În semn de recunoaștere, a fost numit cetățean de onoare al orașului Donețk.

Experiența în Rusia și Turcia: Zenit și echipa națională

În 2016, Lucescu a preluat Zenit Sankt Petersburg, câștigând Supercupa Rusiei, însă a fost demis după un singur sezon. În august 2017, a devenit selecționer al echipei naționale a Turciei, un mandat ce s-a încheiat în februarie 2019 după 17 meciuri, cu doar patru victorii.

Întoarcerea în Ucraina și în România

În 2020, Lucescu a revenit în Ucraina, preluând Dinamo Kiev, unde a câștigat imediat titlul și cupa națională. Mandatul său s-a încheiat în noiembrie 2023, din cauza condițiilor dificile generate de războiul din Ucraina. În august 2024, a acceptat să revină la echipa națională a României, însă și acest mandat s-a încheiat la 2 aprilie 2026. Din păcate, a ratat calificarea la Campionatul Mondial din acest an, fiind învins de Turcia, la Istanbul.

Viața personală și recunoașterile

Mircea Lucescu este cunoscut pentru cultura sa generală și pentru cunoștințele lingvistice: vorbește șase limbi străine – engleza, portugheza, spaniola, italiana, franceza și rusa. Este și un mentor dedicat, încurajând dezvoltarea intelectuală a jucătorilor săi.

Fiul său, Răzvan Lucescu, continuă tradiția familiei în fotbal, fiind în prezent antrenor la PAOK Salonic. Mircea a trecut și prin momente delicate de sănătate, inclusiv un pre-infarct în 2009 și un accident rutier în 2012.

A primit numeroase distincții și ordine, printre care Ordinul „Meritul Sportiv” (România), Ordinul național Steaua României și Ordinul de merit al Ucrainei. Gazeta Sporturilor l-a desemnat „Antrenorul anului” în România de cinci ori.

Palmares și moștenire

Ca jucător și antrenor, Lucescu a acumulat zeci de titluri și trofee, de la Divizia A și Cupa României la titluri în Ucraina, Turcia și Cupa UEFA. Este al cincilea antrenor din lume care a condus 100 de meciuri în Liga Campionilor UEFA, alături de legende precum Alex Ferguson și José Mourinho.

Mircea Lucescu este un simbol al excelenței în fotbal, un model de longevitate și adaptabilitate, dar și un om care a știut să îmbine performanța sportivă cu educația și cultura.