A murit unul dintre cei mai mari scriitori britanici. Best-sellerul său a fost ecranizat cu Robert Redford și Scarlett Johansson în roluri principale

Publicat: 15 aug. 2022, 17:06, de Cezar Amariei, în Internațional , ? cititori
A murit unul dintre cei mai mari scriitori britanici. Best-sellerul său a fost ecranizat cu Robert Redford și Scarlett Johansson în roluri principale

Nicholas Evans, autorul britanic al bestsellerului „The Horse Whisperer” (tradus în română drept „Îmblânzitorul de cai”), a murit la vârsta de 72 de ani, au declarat luni reprezentanții săi.

Conform United Agents, Evans a murit „subit” pe 9 august în urma unui atac de cord, dar decesul său a fost făcut abia luni public, din motive necunoscute, conform Bloomberg.com.

Publicat în 1995, „The Horse Whisperer” a fost romanul de debut al lui Evans și s-a vândut în peste 15 milioane de exemplare în întreaga lume. Povestea unui antrenor angajat pentru a ajuta o adolescentă rănită și calul ei să-și recapete sănătatea a fost adaptată într-un film de la Hollywood în care rolurile principale au fost jucate de Robert Redford și Scarlett Johansson.

Născut în 1950 în Worcestershire, Anglia, Evans a studiat dreptul la Universitatea Oxford și a lucrat ca jurnalist în anii 1970.

A fost apoi scenarist și producător de documentare de televiziune înainte de a începe să lucreze la romanul său de debut.

În 2008, Evans s-a îmbolnăvit grav și a fost la un pas de moarte după ce a gătit și a mâncat ciuperci otrăvitoare culese în pădurile scoțiene. El și familia lui au fost internați în spital și au trebuit să facă tratamente la rinichi.