A nins puternic la Bâlea Lac. Zăpada este aproape de 1 metru și jumătate

Publicat: 20 dec. 2021, 13:45, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
A nins puternic la Bâlea Lac. Zăpada este aproape de 1 metru și jumătate

A nins puternic în Munţii Făgăraşului. Stratul de zăpadă de la Bâlea Lac măsoară 134 de centimetri.

La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, în Munţii Făgăraşului, se înregistrează risc mare de producere de avalanşe. Salvamontiştii sibieni recomandă schiorilor să evite luni zona Bâlea Lac.

„Testele de compresie făcute de salvamontişti indică, de asemenea, faptul că straturile de zăpadă nu au coeziune. Recomandăm schiorilor să evite practicarea sporturilor de iarnă în aceste zone. Traseele turistice la altitudini sunt închise”, au transmis salvamontiştii, potrivit Agerpres.

Accesul la Bâlea Lac se poate face cu maşina până la Bâlea Cascadă, de unde transportul este posibil doar pe cablu, cu telecabina.