A petrecut zeci de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Procurorul nu a putut decât să-și ceară scuze

David Morris a fost condamnat la vârsta de 18 ani pentru o crimă pe care nu a comis-o. Acesta a petrecut aproape 17 ani în închisoare.

Abia miercuri, un judecător i-a anulat condamnarea în urma unei revizuiri a dovezilor din care a rezultat că Morris a fost acuzat și găsit vinovat pe nedrept în 2005, potrivit Oficiului Procurorului din Baltimore.

Judecătorul Charles Peters a admis cererea procurorilor de a renunța la condamnarea lui Morris, după ce organizația Mid-Atlantic Innocence Project (MAIP), care luptă pentru corectarea sentințelor incorecte, a adus cazul în fața unei instanțe specializate, constatând în cele din urmă că Morris nu ar fi trebuit să fie condamnat, potrivit biroului procurorului, citat de CNN.

Acest caz exemplifică natura profund dăunătoare a eșecurilor istorice ale sistemului de justiție penală și datoria noastră ca procurori este de a greșelile din trecut”, a spus procurorul Marilyn Mosby. „În numele statului, permiteți-mi să-mi prezint cele mai sincere scuze domnului Morris și familiei sale pentru trauma care i-a fost provocată din cauza condamnării eronate”.

Morris, în vârstă de 18 ani la acea vreme, a fost identificat în locul în care a fost ucis Mustafa Carter, în 2004, fiind arestat de un ofițer de poliție care a fost și unul dintre martorii cheie în caz.

Morris a fost condamnat în 2005 la închisoare pe viață.

Ancheta CIU a stabilit că un alt suspect a fost identificat și investigat înaintea lui Morris, dar acest lucru nu a fost dezvăluit avocaților apărării și nici faptul că ofițerul care l-a arestat avusese abateri.

Acel ofițer de poliție a fost mai târziu condamnat pentru diverse infracțiuni legate de fraudă, astfel că el nu mai poate fi credibil ca martor în niciun caz”, a spus Zy Richardson, purtător de cuvânt al procuraturii.

În plus, ancheta CIU a constatat că ADN-ul de pe pantalonii victimei nu se potrivea cu cel al lui Morris, iar declarațiile singurului martor erau contradictorii.

Ancheta a constatat că „analiza locului crimei, martorilor și circumstanțelor sugerează cu tărie că domnul Morris nu a fost implicat în faptă”, a transmis biroul procurorului statui.

Morris este a 11-a persoană pe care CIU a exonerat-o pentru infracțiuni pe care nu le-a comis, potrivit biroului procurorului statului.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

600 de elevi din Sectorul 5 vor beneficia de sprijin financiar...

Primăria Sectorului 5, împreună cu Fundația Tinmar, lansează programul de burse „Educație pentru viitor- Bursele Fundatiei Tinmar”, program care are ca scop stimularea performanței...

Gică Popescu îi cere premierului bani pentru sport

Gică Popescu, renumitul fotbalist și actual președinte al Farului, își direcționează eforturile către o schimbare legislativă majoră. Acesta vizează adaptarea legii astfel încât toate cluburile...