„A ţinut sub control situaţia romilor pletoşi”. Cine e omul care a murit ucis de roată la Mărășești

Bărbatul ucis vineri, la o terasă de pe marginea drumul european E85, la Mărăşeşti, de roata unui autocamion care s-a desprins în mers, era un lider al romilor tradiţionali din Vrancea şi făcea un live pe Facebook în momentul tragediei.

Marcel Codreanu era un lider al romilor tradiţionali din Vrancea, în jur de 1.000 de persoane, aşa numiţi pletoşi. Era presbiter în biserica penticostală şi judecător în staborul ţigănesc. A fost şi vicepreşedinte la Partida Romilor Pro-Europa până în 2016.

Ne pare rău pentru această întâmplare nefericită. A fost un om care a ţinut sub control situaţia romilor pletoşi, chiar şi pe timpul pandemiei, când i-a îndemnat să respecte regulile care au fost date. Chiar şi când s-a întâmplat tragedia acesta era live pe Facebook, avea o discuţie cu membrii din comunitatea dânsului.

Era tot timpul în mijlocul lor şi îi îndemna mereu pe aceştia să stea liniştiţi şi să urmeze calea domnului“, a declarat, pentru Agerpres preşedintele Partidei Romilor Pro-Europa, Toader Constantin.

Evenimentul s-ar fi produs în urma unei defecţiuni tehnice a autocamionului

Marcel Codreanu, în vârstă de 62 de ani, a decedat vineri, după ce a fost lovit de roata unui autocamion care s-a desprins în mers, acesta aflându-se pe marginea părţii carosabile, la o terasă.

Potrivit poliţiei, evenimentul s-ar fi produs în urma unei defecţiuni tehnice a autocamionului.

Vineri dimineaţă, în jurul orei 10,20, poliţiştii Serviciului Rutier Vrancea au intervenit la un accident rutier, pe Drumul Naţional 2 – E85, în localitatea Mărăşeşti.

Conform primelor date, din cauza unei defecţiuni tehnice, una dintre roţile unui autocamion care rula pe E85 s-ar fi desprins şi ar fi lovit mortal un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Focşani, care se afla în imediata apropiere a părţii carosabile“, a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea.

Poliţia a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...