Accident cu 4 autoturisme pe DN 1, la Băicoi. Traficul este restricţionat

Publicat: 12 iun. 2021, 18:17, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Accident cu 4 autoturisme pe DN 1, la Băicoi. Traficul este restricţionat

Un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme a avut loc, sâmbătă după-amiază, pe DN 1, la Băicoi, traficul în zonă fiind restricţionat.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, patru autoturisme în care se aflau 11 persoane, dintre care patru sunt minori, au fost implicate în evenimentul care s-a petrecut în zona Paralelei 45.

Din primele date, unul dintre autoturismele implicate în accident a plecat de la locul evenimentului, precizează ISU.

Un adult şi doi minori au fost asistaţi la faţa locului, o femeie de 47 de ani fiind ulterior transportată la spital.

La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, două ambulanţe SMURD şi două ambulanţe SAJ.

Traficul rutier este restricţionat pe banda 1 a sensului de mers Braşov-Ploieşti, anunţă Poliţia Prahova.