Accident grav în fața Palatului Cotroceni. Ambulanță răsturnată, două victime confirmate

Publicat: 14 sept. 2025, 11:57, de Corina Oprea, în ACTUALITATE , ? cititori
Accident grav în fața Palatului Cotroceni. Ambulanță răsturnată, două victime confirmate

Un accident rutier grav s-a produs duminică în fața Palatului Cotroceni, implicând o ambulanță SABIF și un autoturism, care s-a soldat cu două victime. Polițiștii și echipajele medicale au intervenit de urgență, iar traficul a fost restricționat complet în zonă.

Detalii despre accident

Potrivit primelor informații, ambulanța implicată în accident se afla în misiune când a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Impactul a fost unul puternic, iar primele rapoarte indică trei persoane rănite, dintre care două au necesitat transport la unități medicale pentru îngrijiri suplimentare.

Asistentul medical aflat pe ambulanță a fost transportat imediat la Spitalul Universitar pentru investigații și tratament, în timp ce conducătoarea celuilalt autoturism a primit îngrijiri la fața locului, potrivit surselor din Poliția Rutieră.

La fața locului au sosit polițiștii de la Rutieră, care au demarat imediat cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.

„Din primele informații, un autovehicul condus de către o femeie a intrat în coliziune cu o ambulanță din cadrul SABIF, care transporta un pacient. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea asistentului medical, dar și a conducătoarei din celălalt autovehicul, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale suplimentare”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei.

Din cauza accidentului, traficul pe Șoseaua Cotroceni a fost restricționat complet pe tronsonul de la Piața Leu către Splaiul Independenței, polițiștii recomandând șoferilor să evite zona și să circule pe rute ocolitoare.