Accident grav în Mehedinţi: Șase persoane, printre care doi copii, au fost transportate la spital

Publicat: 13 iun. 2021, 13:28, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Accident grav în Mehedinţi: Șase persoane, printre care doi copii, au fost transportate la spital

Un accident rutier a avut loc pe raza localităţii Cioroboreni. Şase persoane, patru adulţi şi doi copii, au fost transportate la spital

„În urma accidentului, în care au fost implicate două autoturisme, şase persoane au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD şi SAJ. Cei patru adulţi şi doi copii au suferit diverse traumatisme şi au fost transportaţi, în stare de conştienţă, la spital. Pompierii au asigurat şi măsurile de apărare împotriva incendiilor la cele două autoturisme implicate în accident”, informează ISU Mehedinţi.

La locul accidentului au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Staţiei Vânju Mare cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. De asemenea, au fost mobilizate şi trei echipaje SAJ.