Accident pe autostrada București – Pitești: Șoferul unui TIR a murit

Un accident între două TIR-uri a avut loc, miercuri, pe autostrada București – Pitești. Unul din șoferi, un bărbat de 30 de ani, a murit în urma impactului.

Circulaţia pe prima bandă pe sensul Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 21, a fost restricţionată, în zona localităţii Bolintin Vale din judeţul Giurgiu.

„În această dimineaţă, ISU Giurgiu a fost anunţat prin 112 să intervină pe autostradă, în urma producerii unui accident rutier pe A1, Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 21, în dreptul localităţii Bolintin Vale, pe sensul de mers spre capitală după ce două autovehicule de tonaj mare au fost implicate într-un accident rutier. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă SAJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Unul din șoferi a decedat în urma impactului

„Pasagerul, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost preluat de echipajele SAJ şi SMURD care au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, a fost declarat decesul bărbatului”, a mai declarat Nicoleta Beianu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...