Accident pe o șosea din Giurgiu: Un TIR a fost lovit de o locomotivă

Publicat: 08 dec. 2021, 14:00, de Corina Matei, în ACTUALITATE , ? cititori
Accident pe o șosea din Giurgiu: Un TIR a fost lovit de o locomotivă

Evenimentul s-a produs marți noapte, în jurul orei 2.00, iar circulația pe DN 5B a fost oprită mai bine de patru ore.

În accidentul înregistrat la trecerea la nivel cu calea ferată din apropierea localității Bălanoia (pe DN 5B) au fost implicate o locomotivă și un TIR (autotren), ce transporta pește.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și un autocamion – container multirisc.

Din fericire nu au fost persoane rănite.

Pompierii au acționat pentru eliberarea părtii carosabile, astfel încât circulația feroviară și rutieră să se poată desfășura, în siguranță. Echipajele au intervenit pe DN5B până în jurul orei 06:00.

Polițiști din cadrul Poliției Transporturi și IPJ Giurgiu au fost prezenți la fața locului pentru dirijarea circulației pe rute alternative, iar acum derulează  anchetă pentru a stabili cazuele și circumstanțele producerii accidentului.