Această țară recomandă administrarea unei a patra doze de vaccin anti-Covid-19

Publicat: 21 feb. 2022, 15:00, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Această țară recomandă administrarea unei a patra doze de vaccin anti-Covid-19

Ministerul Sănătăţii din Italia a recomandat ca persoanele cu un sistem imunitar compromis să primească un al patrulea vaccin ARNm împotriva Covid-19, cu condiţia să fi trecut cel puţin 120 de zile de la rapelul anterior, transmite Reuters.

Comisarul special desemnat de guvern pentru situaţia de urgenţă legată de Covid-19 va stabili data intrării în vigoare a recomandării în funcţie de nevoile campaniei de vaccinare, a precizat instituţia.

Ministerul a adăugat că decizia reflectă circulaţia încă ridicată a virusului şi eficacitatea pe care au arătat-o ​​vaccinurile de rapel în prevenirea deceselor legate de Covid-19 şi, mai general, a simptomelor care ar necesita spitalizare.

Italia a înregistrat 152.848 de decese legate de Covid-19 de la izbucnirea epidemiei, în februarie 2020, al doilea cel mai mare număr din Europa după Marea Britanie şi al optulea cel mai mare din lume. Ţara a raportat până în prezent 12,4 milioane de cazuri.