Aceștia sunt elevii care vor putea face în continuare școală online, după redeschiderea unităților de învățământ

Publicat: 16 ian. 2021, 12:56, de Mădălina Bălăceanu, în Educație , ? cititori
Aceștia sunt elevii care vor putea face în continuare școală online, după redeschiderea unităților de învățământ

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a anunțat care sunt copiii care nu ar trebui să se întoarcă fizic la școală pe 8 februarie, chiar dacă ceilalți elevi se întorc în bănci. Este vorba despre copiii care au contraindicații medicale.

„Dintre cele trei scenarii care au fost precizate – verde, galben și roșu –  a dispărut învățământul hibrid, pentru că experiența ne-a arătat o calitate foarte slabă a actului educațional atunci când același cadru didactic trebuie să predea simultan aceeași materie și fizic, și online. Încercând să faci două lucruri o dată, realitatea ne-a demonstrat că riscul să nu-l faci pe niciunul bine este foarte mare”, a explicat ministrul educației.

 „Copiii care au contraindicații medicale, certificate medical, vor putea să continue procesul de învățare online”, a precizat însă Sorin Cîmpeanu.

Întrebat ce se întâmplă în cazul familiilor extinse, dacă locuiesc în același loc și părinți, și copii, și bunici, aflați în diferite grupe de risc și care poate nu apucă să se vaccineze, ministrul a spus că vor trebui găsite soluții și „înțelegere în școală” pentru aceste situații.

„Aceste situații, certificate medical, direct sau indirect – direct prin contraindicațiile ale copilului sau indirect prin contraindicații ale membrilor familiei cu care locuiește – dacă vor fi certificate medical, va trebui să găsim înțelegere în școală pentru aceste situații. Vedeți, această perioadă ne-a obligat să găsim tot felul de soluții la probleme cu care nu ne-am mai confruntat, deci va trebui să ne aplecăm cu maximă atenție și asupra acestei probleme”, a spus Sorin Cîmpeanu la Digi24.

El a subliniat că în școală, toate celelalte restricții și exigențe sanitare rămân în vigoare.

Cum se vor redeschide școlile

Școlile și grădinițele aflate în zonele cu scenariul verde de infectare se vor redeschide începând cu semestrul al doilea, respectiv 8 februarie. Cele din scenariul galben se vor redeschide doar parțial.

Președintele Klaus Iohannis a discutat cu premierul Florin Cîțu, cu ministerul Educației, Sorin Câmpeanu, cel al Sănătății, Vlad Voiculescu, cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi cu directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, dr. Adriana Pistol.

„Se revine, practic, la sistemul descentralizat care ţine cont de evoluţia pandemiei din fiecare localitate. În acest fel, în semestrul II, în localităţile care se încadrează în aşa-numitul scenariu verde, cu relativ puţine cazuri, toate şcolile se redeschid fizic, copiii merg la şcoală. În localităţile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la şcoală, mai exact la grădiniţă şi la şcoală, copiii de grădiniţă, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, şi copiii din clasele terminale – VIII, XII. În cazul în care localitatea intră în scenariul roşu, continuă pentru un timp să meargă la şcoală şi la grădiniţă copiii de grădiniţă şi de ciclu primar, dar ceilalţi nu mai merg la şcoală”, a spus Klaus Iohannis.

„Deci, repet: scenariul verde – toţi merg la şcoală. Scenariul galben – grădiniţele, clasele I-IV, VIII şi XII merg la şcoală, celelalte clase stau în on-line. Scenariul roşu, când se depăşeşte numărul de 3, la început rămân acasă copiii din clasele V-VIII şi liceele, dar continuă să meargă grădiniţele şi clasele primare. Atunci când se ajunge cu rata de infectare peste 6, localitatea se carantinează şi toată lumea stă acasă, şcolile se închid, se merge în on-line”, a mai spus președintele.