Aceștia sunt miniștrii cu care va merge USR în Parlament. Comitetul Politic a validat lista cabinetului Cioloș și programul de guvernare

Publicat: 18 oct. 2021, 07:30, de Mihaela Verdes, în News , ? cititori
Aceștia sunt miniștrii cu care va merge USR în Parlament. Comitetul Politic a validat lista cabinetului Cioloș și programul de guvernare

Comitetul Politic al USR a validat, duminică searalista de miniștri și forma finală a programului de guvernare. Propuse de Biroul Național, deciziile validate duminică seara vor fi depuse luni în Parlament de premierul desemnat Dacian Cioloș.

USR este singurul partid care și-a asumat responsabilitatea guvernării și a venit cu plan concret de soluții și măsuri pentru combaterea pandemiei, rezolvarea crizei prețurilor și pentru punerea în aplicare a reformelor din PNRR.

 În plin val patru al pandemiei de COVID-19, România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline și acesta a fost obiectivul nostru, exprimat clar din momentul negocierilor pentru formarea noului executiv.

Sperăm ca, în ultimul ceas, toate partidele parlamentare să dea dovada de responsabilitate și să nu mai prelungească actuala criza politică”, transmite USR.

Lista și forma finală a programului de guvernare vor fi depuse luni în Parlament, de către premierul desemnat Dacian Cioloş.

„Indiferent de situaţie, cred că şi pentru PSD tot noi putem fi o soluţie pentru a depăşi lunile care urmează. Poate ne rupem gâtul şi veţi scăpa de noi. Sau poate vom reuşi să ţinem lucrurile sub control şi vă vom permite să vă număraţi liniştiţi procentele. Oricum ar fi, ieşiţi în câştig, pentru că sunt convins că nu vreţi să vă treziţi pe tavă cu o ţară demolată”, a scris Cioloş pe Facebook.

Potrivit unui comunicat de presă al partidului, aceasta este lista finală a Guvernului Cioloș:

Prim ministru – Dacian Cioloş

Ministerul Finanţelor – Dragoş Pîslaru

Ministerul Afacerilor Interne – Alin Stoica

Ministerul Afacerilor Externe – Dan Barna

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – George Căţean

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Mihai Goţiu

Ministerul Justiţiei – Stelian Ion

Ministerul Apărării Naţionale – Nicu Fălcoi

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – Claudiu Năsui

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Cristian Ghinea

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Ionuţ Moşteanu

Ministerul Energiei – Cristina Prună

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – Cătălin Drulă

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – Oana Ţoiu

Ministerul Sănătăţii – Ioana Mihăilă

Ministerul Culturii – Iulia Popovici

Ministerul Tineretului şi Sportului – Tudor Pop

Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – Monica Berescu

Ministerul Educaţiei – Corina Atanasiu