Sloganurile joacă un rol semnificativ în campaniile electorale, chiar dacă nu sunt determinante în alegerea candidaților. Cristian Pîrvulescu, analist politic,…
Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor (UCAI) din cadrul Poliției Române își consolidează activitatea prin utilizarea surselor deschise, inclusiv rețele…
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iași, împreumă cu ofițerii Brigăzii…
În România, persoanele care interpretează rolul lui Moș Crăciun în diverse împrejurări, precum centre comerciale, evenimente private sau serbări școlare,…
Președintele României, Klaus Iohannis, a fost primit sâmbătă, de către președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, cu…
„Averile din umbra Votului. În numele familiei”, o investigație semnată de publicrecord.ro, scoate la iveală multitudinea de bunuri imobiliare deținute…
Negociatorul-șef al Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu, a obținut în această dimineață, după zeci de ore de negocieri, acordul interinstituțional…
România se confruntă cu un paradox dureros: deși guvernul continuă să susțină retorica investițiilor publice, Comisia Europeană subliniază că adevărata…
Centrul Național Anticorupție (CNA) din Republica Moldova a raportat sancțiuni semnificative în contextul combaterii coruperii electorale pasive. Până la data…