Adevărata realitate administrativă a României

De ani de zile, indiferent de cine s-a aflat la guvernare, s-a trâmbițat marota electorală că, vezi, Doamne, administrația locală este stufoasă și trebuie reformată pe motiv că nu mai corespunde realității. Dar, până acum, nimeni nu s-a atins de structurile din administrația locală din motive… electorale. Raportul de audit dat publicității recent de către Curtea de Conturi a României scoate în evidență adevărata realitate a administrației publice locale raportată la nivelul anului 2023.

La ora actuală, în România există 3.181 de unități administrativ teritoriale (UAT), structurate astfel: 2.862 de comune, 216 orașe- dintre care 119 sunt orașe mici și 103 municipii. Dacă în primii 15 ani după 1989 au fost înființate prin divizare sau schimbarea statutului localității 339 de UAT (47 de municipii, 59 de orașe și 233 de comune), în ultimii ani, numărul acestora a stagnat.

Cu o pondere de 90%, comunele reprezintă forma predominantă de organizare administrativ-teritorială, fiind locuite de 44% din populația totală a României.

În ceea ce privește structura administrativ-teritorială a comunelor, 149 dintre acestea sunt formate din 10 sau mai multe sate, chiar și 40, așa cum este cazul comunei Cornereva din județul Caraș-Severin.

Numărul mare al satelor componente ale comunelor și distanțele mari dintre acestea pot avea o serie de implicații, cum ar fi limitarea accesului populației la servicii publice esențiale și costuri mai mari pentru furnizarea acestora.

Un procent semnificativ (34%) din comunele din România, mai exact 974 de UAT, se confruntă cu o dispersie geografică ridicată a satelor componente, distanța medie a acestora față de satul-reședință depășind 5 km. În unele situații, această distanță poate atinge valori mai mari, de până la 21 de km.

Aproape jumătate, adică 1.581 din UAT-urile din România, au o populație redusă de până la 3.000 de locuitori, fiind reprezentate în general de comune (1.574). În același timp, peste trei sferturi (2.421 de UAT) nu depășesc 5.000 de locuitori.

Raportat la formele predominante de relief întâlnite pe teritoriul UAT-urilor, peste 60% dintre acestea (1.922) sunt situate în zone de câmpie. În contrast, în zonele montane întâlnim un număr semnificativ mai mic de UAT, respectiv 89 de localități (2,8%).

Unul dintre indicatorii-cheie prevăzuți de lege este „numărul de locuitori”, al cărui prag minim pentru constituirea orașelor este 10.000 de locuitori, iar pentru comune 1.500 de locuitori. În prezent, există o discrepanță semnificativă între cerințele legislative pentru înființarea de comune/declararea de orașe și realitatea demografică a unor localități din România, în sensul în care multe dintre acestea nu s-ar mai încadra în categoria din care fac parte, dacă ar fi analizate din acest punct de vedere.

La nivelul anului 2023, 119 orașe nu îndeplineau criteriul demografic de minimum 10.000 de locuitori. Acestea reprezintă mai mult de jumătate (55%) din totalul de 216 orașe. Totodată, un număr de 432 de comune (15% din numărul total de comune) nu îndeplineau criteriul demografic de 1.500 de locuitori.

În plus, 53 de comune aveau o populație mai mare decât unele orașe sau chiar municipii și, deși comunele și orașele reprezintă 97% din totalul UAT-urilor, veniturile acestora reprezintă doar 37% din totalul veniturilor raportate la nivel local.

Astfel, 84% din cele 2.862 de comune au depins în proporție de peste 50% de finanțare de la bugetul de stat în anul 2023. În schimb, doar 26% din cele 119 orașe mici au avut nevoie de un astfel de sprijin atât de semnificativ. Cele mai vulnerabile sunt comunele cu o populație de până la 5.000 de locuitori și orașele mici cu o populație de până la 3.000 de locuitori.

În anul 2023, doar 27% dintre comune și 34% dintre orașele mici au reușit să se finanțeze din venituri proprii în proporție mai mare de 50%. Totuși, capacitatea de finanțare din venituri proprii a crescut de la an la an în perioada 2021-2023, mai mult în cazul comunelor decât în cazul orașelor mici.

Cheltuielile de personal ale comunelor și orașelor au reprezentat 46% din totalul acestei categorii de cheltuieli efectuate la nivelul administrației publice locale. Trebuie precizat că ponderea cheltuielilor de personal este indicatorul calculat prin raportarea cheltuielilor de personal la cheltuielile totale, și oferă o imagine asupra măsurii în care costurile cu salarizarea pot afecta celelalte tipuri de cheltuieli ale administrațiilor publice locale.

În 2023, cheltuielile cu personalul au reprezentat peste 50% din cheltuielile totale în doar 87 de comune și într-un singur oraș mic. Astfel, în aceste localități există o rigiditate mai accentuată a acestui tip de cheltuieli, ceea ce limitează resursele pentru investiții și dezvoltare. La polul opus, 920 de comune și 63 de orașe au efectuat cheltuieli de personal într-o proporție mai mică (sub 25%) din totalul cheltuielilor.

În anul 2023, doar 31% dintre comune au reușit să își susțină cheltuielile de personal din veniturile proprii analizate, în scădere semnificativă față de 2022 (52%) și 2021 (44%). În ceea ce privește orașele mici, 76% și-au susținut cheltuielile de personal din veniturile proprii analizate în anul 2023, 85% în anul 2022 și 81% în anul 2021.

Dar, doar 8% din comune reușesc să-și susțină cheltuielile de personal și pe cele cu bunuri și servicii și 24% din orașe mici reușesc să-și susțină cheltuielile de personal și pe cele cu bunuri și servicii. Totodată, în cazul comunelor din eșantionul luat în calcul de Curtea de Conturi a României, adică 310 UAT-uri, determinat astfel 286 de comune (10% din totalul de 2.862) și 24 de orașe mici (20% din totalul de 119), a reieșit că asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav reprezintă 55% din totalul personalului contractual încadrat, în timp ce în cazul orașelor mici selectate aceștia reprezintă 30%.

Procentul ridicat al asistenților personali angajați în raport cu totalul personalului ocupat generează o presiune semnificativă asupra bugetelor locale, în special asupra celor din UAT-urile mici. De asemenea, a mai ieșit în evidență că, în anul 2022, 357 de comune nu aveau cabinete de medicină de familie, 1.433 de comune nu aveau cabinete stomatologice, iar 705 comune nu aveau farmacii.

Cam asta este adevărata realitatea administrativă a României la nivel de comună și oraș. O realitate sumbră, care „toacă” lună de lună, an de an, sume colosale din bugetul de stat. De ceea, poate ar fi indicat să trecem la model german de administrație, adică acela prin care o primărie poate să funcționeze și să cheltuiască pentru personal bunuri și servicii doar cu 30% din sumele colectate anual din taxele locale!