Adevărul: De ce nu vrea Brigitte Bardot să se vaccineze

Întrebată de săptămânalul Gala dacă se va vaccina, actriţa, care trăieşte retrasă în vila de la malul Mediteranei, la Saint-Tropez, a răspuns: „Nu!”. Răspunsul ei însă are la bază motive întemeiate.

Actriţa Brigitte Bardot a dezvăluit revistei Gala că nu vrea să fie vaccinată contra Covid-19, spunând că este alergică la orice produs chimic. „Sunt alergică la toate produsele chimice. Chiar dacă am călătorit în Africa, am refuzat să-mi fac vaccin contra febrei galbene. Medicul meu de atunci mi-a dat un certificat fals. Am plecat şi am revenit în formă bună!”. Ea nu a precizat când a avut loc călătoria.




Bardot a estimat de altfel că se simte bine ca octogenară. „Bineînţeles, am 87 de ani, dar nu par să-i am. Nu am fire de păr albe, sunt foarte slabă. Am o dublă artroză de şold, merg cu cârje, dar, dacă îmi cer să dansez rumba, cha-cha sau flamenco, vă jur că am chef să mă mişc…”, a povestit ea. „Moartea trebuie să vină într-o zi. Este ca îmbătrânirea, nu avem scăpare”, a afirmat ea.

Guvernul francez promovează vaccinarea drept principala protecţie contra epidemiei de Covid-19. Miercuri, ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, a spus că un număr crescut de persoane au primit prima doză într-o zi: 66.000. Virusul a ucis aproape 125.000 de persoane în Franţa de la debutul pandemiei, scrie Le Figaro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Austria este una dintre țările care se opune ca România să adere la spațiul Schngen SURSA FOTO: https://www.schengenvisainfo.com/

Ce a cerut Austria ca România să intre în Spațiul Schengen

Refuzul categoric al Austriei de a intra România în Spațiul Schengen ascunde o mulțime de interese economice și financiare uriașe. Potrivit informațiilor noastre provenite din...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...