Adio, „Il Luce”! Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum cu onoruri militare

Publicat: 10 apr. 2026, 13:23, de Andreea Pavaloiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Adio, „Il Luce”! Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum cu onoruri militare
Foto: Inquam Photos - Octav Ganea

Mircea Lucescu a fost înmormântat vineri la cimitirul Bellu din București, cu onoruri militare, la trei zile după ce s-a stins din viață la 80 de ani. Sicriul marelui antrenor, înfășurat în tricolor, a fost purtat pe petale de flori, la slujba desfășurată la biserica Sfântul Elefterie. La ceremonia finală au participat doar familia și apropiații săi.

15.000 de oameni i-au adus un ultim omagiu legendarului antrenor

Înainte de înmormântare, România întreagă a avut ocazia să-și ia rămas bun. Miercuri și joi, sicriul său a fost depus la Arena Națională, unde cei care l-au iubit și respectat i-au adus un ultim omagiu. În aceste două zile, s-a format o coadă impresionantă. Aproximativ 15.000 de oameni au venit să-l onoreze pe fostul selecționer al naționalei.

Mircea Lucescu, înmormântat cu onoruri militare

Cortegiul funerar a pornit de la Arena Națională. Drumul spre biserica Sfântul Elefterie a trecut prin Piața Muncii, Piața Alba Iulia și Piața Unirii — un traseu care a dus sicriul lui Lucescu prin mijlocul orașului în care a trăit și a iubit fotbalul.

La ora 10, cortegiul a ajuns la biserică, unde a avut loc slujba de înmormântare. Familia a dorit ca acest moment să rămână unul intim, rezervat exclusiv apropiaților.

De la biserică, cortegiul a pornit din nou, de data aceasta spre Cimitirul Bellu, unde-și va avea locul de veci „Il Luce”. Înhumarea a avut loc cu onoruri militare, însă tot la dorința familiei, accesul în interiorul cimitirului a fost restricționat. Au fost prezenți doar apropiații și cei special invitați.

Mircea Lucescu se afla pe locul trei în clasamentul mondial al antrenorilor cu cele mai multe trofee câștigate — 35 în total. Înaintea sa se află doar Alex Ferguson, cu 49, și Pep Guardiola, cu 40.

A antrenat de-a lungul carierei echipe de top din Italia, Turcia, Ucraina și Rusia, inclusiv rivale istorice: Dinamo și Rapid, Galatasaray și Beșiktaș, Șahtar Donețk și Dinamo Kiev. A trecut și prin vestiarele lui Inter Milano, Brescia și Zenit Sankt Petersburg.