Adio, Ilie! Ia și sărăcia cu tine! Premierul mulțumit de sine, într-o țară nemulțumită

Ilie Bolojan și-a prezentat bilanțul guvernării. Un bilanț în care reformele au fost necesare, sacrificiile inevitabile, rezultatele remarcabile, iar vinovații pentru eșecuri se găsesc, ca de obicei, în altă parte. Numai că, dincolo de cifrele prezentate de premier, România rămâne cu o economie slăbită, o societate nemulțumită, un Parlament care a consumat luni întregi în criză și un PNL măcinat de conflicte interne. Problema nu este doar ce a făcut Bolojan, ci și ce n-a reușit să facă.

Premierul mulțumit de sine, într-o țară nemulțumită

Bolojan susține că a preluat România cu un deficit de 9,3% din PIB, aproape de o criză financiară majoră.

A majorat TVA, a redus cheltuieli și a impus măsuri de austeritate. La bilanț, a prezentat drept principale realizări reducerea deficitului, evitarea retrogradării ratingului suveran și relansarea investițiilor.

Potrivit cifrelor sale, deficitul bugetar a coborât de la 102,5 miliarde de lei, în primele opt luni din 2025, la 78,5 miliarde în perioada similară din 2026.

Investițiile au crescut de la 82 la 107 miliarde de lei, iar cheltuielile de personal au scăzut cu 4,3 miliarde.

Doar că reducerea deficitului nu este sinonimă cu redresarea economiei. Mai ales când premierul admite că a scăzut consumul și că economia a pierdut din ritmul de creștere.

Românii au plătit. Statul cât s-a reformat?

Bolojan a recunoscut că familiile au suportat scumpiri și pierderi de putere de cumpărare. A justificat însă majorarea TVA prin necesitatea urgentă de a aduce bani la buget.

Aici apare întrebarea pe care bilanțul n-o rezolvă: cât din ajustarea fiscală a fost obținut prin sacrificiul contribuabililor și cât prin eliminarea efectivă a risipei administrative?

Premierul invocă reducerea cheltuielilor și reorganizarea statului. Dar marile probleme structurale pe care le enumeră chiar el – companiile publice ineficiente, sistemul energetic costisitor, investițiile supracontractate și dezechilibrele din sănătate – continuă să existe.

Cinci luni de interimat nu reprezintă o performanță politică

După demiterea Guvernului, la 5 mai, Bolojan a rămas premier interimar, iar România a traversat o succesiune de desemnări eșuate și negocieri fără rezultat.

Nu poate fi considerat singurul responsabil. Dar nici nu poate pretinde că responsabilitatea sa politică s-a încheiat odată cu pierderea majorității.

Un lider politic trebuie să știe nu doar să formuleze politici publice, ci și să construiască sprijinul necesar pentru aplicarea lor.

O reformă care nu poate supraviețui politic propriului autor ridică inevitabil întrebări despre felul în care a fost condusă.

PSD, explicația universală

La bilanț, Bolojan a acuzat PSD că a sabotat reformele și că a provocat demiterea Guvernului pentru a proteja interesele vechiului sistem. Existența unor blocaje provocate de parteneri nu anulează obligația premierului de a administra conflictele și de a construi compromisuri funcționale.

Politica nu este o ședință administrativă în care șeful stabilește obiectivele, iar ceilalți execută.

PNL începe să-i prezinte nota de plată

Nemulțumirile nu mai vin numai din exterior.

În ședința conducerii liberale, Adrian Veștea a criticat întârzierea bugetului și dificultățile create administrațiilor locale.

Nicoleta Pauliuc a vorbit despre decizii insuficient evaluate, iar alți lideri au contestat conducerea partidului prin structuri interimare și amânarea alegerilor interne. Autoritatea lui Bolojan este contestată inclusiv în organizația pe care o conduce.

PNL a decis să susțină învestirea Cabinetului Luca Niculescu, dar să treacă în opoziție.

Partidul care a condus Guvernul ajunge să voteze instalarea unui alt guvern și să părăsească puterea. Greu de prezentat această situație drept o victorie politică.

Reforma nu înseamnă numai să ai dreptate

Bolojan pleacă afirmând că a demonstrat posibilitatea unei guvernări diferite.Dar eficiența administrativă, oricât de importantă, nu înlocuiește capacitatea de negociere, comunicarea publică și asumarea costurilor sociale.

România avea nevoie de corecții bugetare. Avea nevoie și de stabilitate politică, predictibilitate și un program de reforme capabil să reziste schimbării majorităților.

Bolojan lasă reforme neterminate și un eșec politic pe care nu îl poate atribui integral adversarilor.

Acesta este bilanțul care lipsește din discursul său de adio.