Adrian Mutu nu va sta pe banca tehnică a naționalei U21 la meciul cu Malta

Publicat: 13 oct. 2020, 17:05, de Ziarul Puterea, în SPORT , ? cititori

Selecționerul reprezentativei de fotbal Under 21 a României, Adrian Mutu, a fost testat negativ înaintea meciului cu naționala similară a Maltei, din preliminariile Euro 2021, dar nu va sta pe banca naționalei Under 21 la meciul cu Malta.

Cu o zi înainte, fundașul central Alex Pașcanu și unul dintre antrenorii secunzi Răzvan Rotaru au fost depistați pozitiv cu noul Corona virus. Cu toate acestea, Adrian Mutu şi ceilalți membri din staff-ul său nu vor sta pe bancă la meciul din această seară, deoarece sunt considerați contacți direcți. Astfel directorul tehnic Mihai Stoichiță îi va lua locul lui Mutu, pe bancă.

„Deși rezultatele testelor efectuate aseară sunt negative și conform ordinelor comune ale ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății nr. 1.219/2020, respectiv 1.634/2020, contacții cu test negativ își pot relua activitatea, Federația Română de Fotbal, prin Comisia Medicală, a decis să elimine orice risc. În aceste condiții, toți membrii staff-ului tehnic, având în vedere că au avut contact direct cu persoana depistată pozitiv, vor rămâne în continuare izolați la Centrul Național de Fotbal de la Buftea. De asemenea, Andrei Vlad, contact direct și el al jucătorului depistat pozitiv, va merge acasă unde i s-a recomandat să rămână în continuare izolat câteva zile. Astfel, la meciul din această seară, pe banca tehnică se vor afla Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF. Acesta va fi ajutat de Dumitru Moraru și Dinu Todoran”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal, frf.ro.

Naționala U21 a României va întâlni Malta, în această seară, de la ora 20:00, pe Stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu, în Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de tineret din 2021. Meciul va fi transmis, în direct de la ora 20:00, de PRO X și Radio România Actualități. 

În clasament, Danemarca e lideră cu 22 puncte, urmată de România, cu 16 puncte, cu două etape înainte de final. La turneul final de la anul se vor califica echipele de pe primul loc din preliminarii și primele cinci locuri 2. Franța conduce această ierarhie, cu 15 puncte, urmată de România, la 3 puncte distanță.

Clasament locul 2, fără punctele cu ultimele clasate:

  • 1. Franța – 15 puncte
  • 2. România – 13 p
  • 3. Polonia – 13 p
  • 4. Germania – 12 p
  • 5. Portugalia – 12 p.