Adrian Năstase, omagiu pentru Ion Iliescu: Îi datorez intrarea mea în politică
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/08/Adrian-Nastase-omagiu-pentru-Ion-Iliescu-Ii-datorez-intrarea-mea-in-politica.jpg)
Moartea lui Ion Iliescu a stârnit o serie de reacții puternice în rândul celor care i-au fost apropiați politic și personal. Printre cele mai emoționante mesaje s-a numărat cel transmis de fostul premier Adrian Năstase, care a descris dispariția fostului președinte drept „plecarea unui secol de istorie românească”.
Adrian Năstase deplânge moartea lui Ion Iliescu
Fostul premier notează că Ion Iliescu a știut să formeze echipe, să negocieze alianțe și să construiască consensuri politice, lucru rar întâlnit în politica de astăzi.
”A murit Ion Iliescu şi a luat cu el aproape un secol de istorie românească. A fost un om de stat care a cultivat respectul bazat pe dialog. A ştiut să rezolve cu înţelepciune şi cu echilibru multe din problemele complicatei tranziţii prin care a trecut România după 1989. A ştiut să construiască echipe, a ştiut să stabilească alianţe dar, mai ales, a reuşit să genereze consens pe marile provocări ale României post-decembriste. Din acest punct de vedere, Masă de de la Snagov rămâne un grandios exemplu”, scrie Năstase pe blog.
Adrian Năstase a vorbit și despre începuturile colaborării lor în anii ’90, afirmând că intrarea sa în viața politică i se datorează în mod direct lui Ion Iliescu, alături de care a fost încă din 1990.
L-a descris nu doar ca pe un lider politic, ci și ca pe un intelectual pasionat, cu o capacitate de analiză remarcabilă și o abilitate rară de a comunica natural cu oamenii obișnuiți, dar și cu liderii din plan internațional.
”Îi datorez intrarea mea în politică. I-am admirat calităţile politice dar şi calităţile umane, pasiunea pentru cultură, capacitatea de a ascultă, capacitatea de a analiză. I-am admirat forţă de a comunica direct cu oamenii simpli dar şi prestanţa la reuniuni internaţionale. Cel mai adesea, am avut opinii asemănătoare. Cred că în ultimii douăzeci de ani s-a simţit lipsa unei prezenţe mai consistente a să în viaţă publică. Probabil că mulţi îl vor preţui mai mult după ce nu mai este”, MAI SPUNE nĂSTASE.
Adrian Năstase critică actuala clasă politică
În același mesaj, Năstase vorbește cu regret și dezamăgire despre actuala clasă politică, afirmând că în ultimele două decenii s-a simțit lipsa unei prezențe mai consistente a lui Ion Iliescu în viața publică.
Își exprimă speranța ca liderii tineri de astăzi să învețe din exemplul oferit de fostul președinte, deși recunoaște că este „nu foarte optimist” în această privință.
”Privind în jur, astăzi, mi-aş dori ca cei mai tineri să înveţe câte ceva din toate acestea. Deşi nu sunt foarte optimist”, mai spune Năstase.