Adrian Oros: Singura soluție pentru ieșirea din criză este refacerea coaliţiei şi un guvern condus de Ludovic Orban

Publicat: 16 oct. 2021, 14:58, de Mădălina Bălăceanu, în POLITICĂ , ? cititori
Adrian Oros: Singura soluție pentru ieșirea din criză este refacerea coaliţiei şi un guvern condus de Ludovic Orban
Adrian Oros (Sursa: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu)

Soluția ca România să depășească criza politică, sanitară şi economică în care se află în acest moment este refacerea coaliţiei de guvernare şi realegerea în funcția de prim-ministru a lui Ludovic, susţine ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros.

„Nu am părăsit echipa lui Ludovic Orban! Cred cu convingere că singura soluţie realistă şi decentă pentru gestionarea crizei politice, sanitare şi economice din ţara noastră este refacerea coaliţiei şi un guvern condus de Ludovic Orban. Pentru prima dată în ultimele 9 luni, am discutat cu premierul Florin Cîţu la telefon. M-a sunat el. M-a rugat să revin asupra demisiei, pentru o perioadă scurtă, cu argumentul că nu există nici o altă soluţie în acest moment”, a scris liberalul pe Facebook.

Orban ar fi singurul lider liberal cu credibilitate, potrivit senatorului de Cluj.

 „Eu rămân asumat valorilor în care cred, în echipa liberală a lui Ludovic Orban. Singurul lider liberal cu credibilitate, în jurul căruia se poate construi, nu demola„, a mai scris vineri seara, pe reţeaua de socializare, ministrul interimar Adrian Oros.