„Adu-mi o carte și îți dau sufletul meu”

Publicat: 09 iul. 2022, 10:15, de Nina Marcu, în ACTUALITATE , ? cititori
„Adu-mi o carte și îți dau sufletul meu”

Ceea ce citiți mai sus nu spunem noi. Deși, poate ne-ar plăcea, de ce nu… Ci locuitorii comunei italiene Macchiagodena, din Molise. Care, văzând că numărul vizitatorilor în zonă scade pe zi ce trece, s-au gândit să găsească o soluție.

De regulă, călătoriile ating bine buzunarele. Și, cu atâtea scumpiri și cu atâtea crize din ultima vreme, mulți oameni se feresc să-și mai facă vacanțele prin vreo țară străină, fie ea și Italia. Așa că, localnicii din Macchiagodena oferă un sejur de câteva zile în schimbul unei cărți care să aibă pe prima pagină o dedicație.

Lângă dedicație, o motivație pentru care a fost aleasă zona. Vi se pare aiurea? Celor de acolo, care știu să prețuiască o carte la adevărata ei valoare, nu! Ei consideră că să dai o carte și să primești un sejur – cazare, numai – ori invers, un sejur contra unei cărți, e echitabil. B

un… Să vedem ce e de făcut. Că, deja, văd că e interesată toată lumea de pe la noi și se face coadă – ca la moaște, pe la italieni. Proiectul a fost inițiat de primărie, se numește „Adu-mi o carte și îți dau sufletul meu” și se adresează oricui. Oricărui om, mai precis, care face o cerere până pe 12 iulie – mai e un pic!- că vrea să petreacă o vacanță gratuită de 3, 4, 5, zile, pentru 2 persoane, pentru care oferă o carte cu dedicație.

Cazarea se poate face la pensiuni, case de vacanță, ferme, alte unități turistice din zonă. Perioada în care puteți să profitați de această oportunitate este între 21 iulie, 2022, și 15 octombrie, 2022. Și cum am zis, vă duceți acolo cu cartea. Cu dedicație. Printre cuvintele obișnuite care se scriu în dedicații, arătați și motivul pentru care ați ales Macchiagodena.

Pot să participe la acest proiect, numai cei care n-au locuit în ultimele șase luni în Molise. Dacă sunt familii compuse din mai mult de două persoane, cazarea celorlalți membri se plătește conform prețurilor unității de cazare. Ați prins ideea, da? La Macchiagodena se încearcă o promovare a turismului, dar, da, și a literaturii.