Adventul și simbolul Coroanei de Advent

Publicat: 03 dec. 2023, 10:00, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Adventul și simbolul Coroanei de Advent
Coroana Advent

Cu această Duminică (3 decembrie) începe Adventul în noul an bisericesc în calendarul romano-catolic. Adventul este un timp al așteptării Nașterii Mântuitorului. Potrivit unui obicei vechi,  până la Crăciun, în toate bisericile romano-catolice se află coroana de Advent.

Denumirea de Advent provine din limba latină: adventus – care înseamnă venire.

Simboluri

Coroana de Advent este făcută din ramuri de brad, în care sunt montate patru lumânări, corespunzătoare celor patru săptămâni ale timpului Adventului.

Această coroană ne amintește de vechea Romă, unde învingătorii la jocuri sau în războaie erau onorați cu coroane.

În Advent, coroana este un semn al fidelității față de Dumnezeu, dar și al regalității și victoriei. Ea anunță că un copil este așteptat, că vine și este regele care învinge cu lumina Lui întunericul.

În fiecare duminică, se aprinde câte o lumânare, indicând apropierea Nașterii lui Isus și victoria luminii asupra întunericului. Fiecare lumânare are o semnificație religioasă distinctă. Potrivit tradiției, prima lumânare este a profetului, a doua a Betleemului, a treia a păstorilor și a patra a îngerilor.

În ziua Nașterii Domnului, locul Coroanei de Advent este luat de ieslea de Crăciun și Bradul de Crăciun.