Aeroportul Oradea reia zborurile internaționale având curse spre Londra, Milano, Bologna şi Dusseldorf

Publicat: 29 sept. 2020, 16:09, de Ziarul Puterea, în Transporturi , ? cititori
Aeroportul Oradea reia zborurile internaționale având curse spre Londra, Milano, Bologna şi Dusseldorf
Aeroport Oradea

Primăria Oradea a anunțat că zborurile internaţionale de pe aeroportul orașului vor fi reluate din decembrie 2020 grație unei colaborări cu Ryanair.

După ce a făcut demersuri pentru aprobarea unor măsuri de sprijin din fonduri europene, primăria Oradea a anunțat reluarea zborurilor internaționale de pe aeroportul din localitate.

Primăria Oradea a demarat în cursul lunii mai a acestui an procedurile pentru aprobarea unor măsuri de sprijin pentru dezvoltarea accesibilităţii aeriene a oraşului şi judeţului Bihor. Apoi, în august, a fost emisă decizia Comisiei Europene prin care se aproba o schemă de ajutor de stat de 1 milion de euro pentru operatorii aerieni care vor dezvolta noi destinaţii internaţionale pentru reducerea impactului pandemiei.

„Procedura publică de selecţie a ofertelor a fost publicată în data de 17 august şi, ca urmare a analizei ofertelor depuse, suntem bucuroşi să anunţăm azi că Ryanair a fost declarată câştigătoare pentru suma de 800.000 de euro (valoarea maximă/companie) şi, începând cu luna decembrie 2020, va opera patru zboruri internaţionale, cu două frecvenţe pe săptămână pentru fiecare destinaţie. Destinaţiile sunt: Londra (Stansted), Milano (Bergamo), Bologna şi Dusseldorf (Weeze)”, arată oficialii primăriei Oradea.

Primarul Ilie Bolojan, care a câştigat duminică alegerile pentru conducerea CJ Bihor, a declarat că este bucuros că licitaţia organizată de aeroport cu finanţarea asigurată de primăria Oradea, chiar în condiţii de pandemie, a readus compania Ryanair în oraș.

„S-a dovedit că soluţia pentru conectarea externă a unui aeroport de tipul celui din Oradea presupune acordarea unor facilităţi companiilor pentru noile zboruri în primii ani, până la consolidarea unui anumit număr de pasageri. Dacă acum doi ani şi jumătate, când s-au pierdut zborurile externe, ar fi fost o disponibilitate mai mare a Consiliului Judeţean Bihor de a oferi facilităţi, sunt convins că ar fi putut fi menţinute zborurile”, a declarat Ilie Bolojan.