Afaceristul Dan Şucu, decorat de interimarul Ilie Bolojan
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/image-56.jpeg)
Dan Şucu a fost decorat la Palatul Cotroceni de președintele interimar al României, Ilie Bolojan. Conform Administrației Prezidențiale, patronul clubului Rapid și deținător al gigantului Mobexpert, a primit Ordinul Meritul industrial și comercial.
Deținătorul Mobexpert, decorat de președintele interimar Ilie Bolojan
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a oferit Ordinul Meritul industrial și comercial Organizației Patronale Concordia, distincție ridicată în numele Organizației de către Dan Șucu.
Acesta a intrat în lumea afacerilor în 1993 cu brandul Mobexpert, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă din țară. Lanțul de magazine are o rețea de 26 de puncte de desfacere, chiar și în afara României. Șucu deține opt fabrici care creează produse pentru magazinele sale. De asemenea, are 2.300 de angajați care au grijă ca totul să fie bine pus la punct. Cifra sa de afaceri se ridică la suma de 200 milioane de euro.
Dan Șucu deține în prezent 90% din totalul acțiunilor la clubul Rapid și 70% din pachetul de acțiuni ale clubului italian Genoa.
Vezi și: Cum vor arăta blocurile pe care Dan Șucu le va ridica pe malul lacului Pantelimon
Planul secret al lui Șucu pentru Rapid
Rapid a avut parte de un nou sezon dezamăgitor, în care nu a reuşit să îşi atingă obiectivul. În cazul în care va rata şi obiectivul cupelor europene, Marius Şumudică va pleca mai mult ca sigur din Giuleşti. Pe lângă înlăturarea lui Şumi, Dan Şucu se pregăteşte şi de despărţirea de Viorel Moldovan, preşedintele clubului.
Astfel, conducerea este în căutarea celor mai bune soluţii pentru sezonul viitor, iar Dan Şucu are un plan secret cu care speră să dea lovitura.
Potrivit ProSport, alesul pentru funcția de președinte este Dani Coman. Acesta este in prezent președinte al FC Argeș, gruparea ce a obţinut promovarea în Superliga în acest sezon. În play-off-ul ligii secunde, FC Argeş a avut parte de un parcurs extraordinar. Piteştenii au avut 6 victorii, 2 remize şi un eşec.
Cu siguranţă, actorii principali ai acestei promovări sunt Dani Coman şi Bogdan Andone, pe care Dan Şucu doreşte să îi aducă la Rapid.