AGA Hidroelectrica a aprobat achiziția parcului eolian Crucea

Publicat: 02 feb. 2021, 10:47, de Răzvan Zamfir, în ESENȚIAL , ? cititori
AGA Hidroelectrica a aprobat achiziția parcului eolian Crucea
hidroelectrica

Adunarea Generală a Acționarilor Hidroelectrica a aprobat tranzacția de cumpărare a 100% dintre acțiunile, respectiv părtile sociale ale Steag GmbH și Steag 2 Beteiligungs GmbH în societățile Crucea Wind Farm S.A. și Steag Energie Romania S.R.L. (perimetrul proiectului Arizona), în conformitate cu oferta depusă și contractul de vânzare-cumpărare (SPA) și acordului dintre părți semnat în decembrie 2020.

Dezvoltat de STEAG și pus în funcțiune în anul 2014, Parcul Eolian Crucea este unul dintre cele mai moderne și mai bine întreținute parcuri eoliene terestre din România, având o capacitate instalată de 108 MW. Hidroelectrica a anunțat deja că se concentrează pe diversificarea producției prin adăugarea de capacități regenerabile de înaltă calitate în portofoliul său, ca parte a strategiei de dezvoltare recent aprobată a companiei.

”Decizia luată astăzi de acționariat face ca Hidroelectrica să devină prima companie de stat care marchează un M&A reușit. Este un succes atât pentru statul român, cât și pentru societate, un moment care schimbă perspectivele și care demonstrează că atunci când există interes și implicare companiile românești din energie pot fi cel puțin la fel de competitive pe zona de dezvoltare ca și cele private. Achiziția Parcului Eolian Crucea confirmă obiectivul pe care ni l-am asumat atunci când am pus pe masă strategia Hidroelectrica – acela de a diversifica portofoliul de producție al companiei și de a face energia verde o prioritate unică de dezvoltare” – a afirmat Bogdan Badea, Președintele Directoratului societății.

Pe 23 decembrie 2020, STEAG GmbH și Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA au semnat un acord privind vânzarea acțiunilor STEAG în filialele românești Crucea Wind Farm S.A. și STEAG Energie Romania S.R.L către Hidroelectrica, în urma unui proces care a implicat atât ofertanți locali, cât și internaționali.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, fiind principalul furnizor de servicii auxiliare și având un rol important în legătură cu securitatea Sistemului Național de Energie (SEN). În 2019, Hidroelectrica a produs 15,2TWh din cele 209 centrale hidroelectrice în funcțiune, având o capacitate totală instalată de 6,4GW. Cu o cifră de afaceri de 873 milioane EUR, EBITDA de 613 milioane EUR și un profit net de 290 milioane EUR, Hidroelectrica este cea mai mare și cea mai valoroasă companie de stat din România.