Simon Bowes-Lyon, vărul Reginei Elisabeta, a fost condamnat la 10 luni de închisoare pentru că a agresat sexual o femeie.
Conform The Independent., vărul de gradul II al Reginei Elisabeta a agresat sexual o femeie care dormea în Castelul Glamis din Angus, reședința sa din Scoția.
Acesta ar fi intrat cu forța în camera femeii, a împins-o în pat și în perete, i-a atins zone intime și a încercat să-i ridice cămașa de noapte. Timp de 20 de minute femeia s-a luptat cu el, reușind în cele din urmă să-l scoată din dormitor.
După ce a pledat vinovat luna trecută, contele de Strathmore a spus că îi este foarte rușine pentru că a provocat „o astfel de suferință unui oaspete”. Acesta și-a motivat gestul prin faptul că a consumat foarte mult alcool în noaptea cu pricina.
„Nu credeam că sunt capabil să mă comport așa cum am făcut-o, dar îmi asum responsabilitatea”, a spus Simon Bowes-Lyon.
Castelul Glamis este casa contilor de Strathmore și Kinghorne, familia din care a făcut parte regina mamă.
Justiția din GB nu umbla cu robele lor murdare și nici cu mina întinsă nu stau .
Englezi sau cam saturat și de infractorii români in curând ii vor trimite acasă.
Deocamdată nu se știe cu ce mijloace de transport vor fi transportați, pentru-ca numărul deținuților este extrem de mare.
Dar putem sa ne amintim cu ușurință de guvernările PSD si sa anticipam
2019 – 7.347 de deținuți eliberați condiționat și 1.618 eliberați la termen
2018 – 8.859 de deținuți eliberați condiționat și 1.692 eliberați la termen
2017 – 10.554 de deținuți eliberați condiționat și 1.787 eliberați la termen
Situația cazurilor analizate în comisia pentru liberare condiționată:
2019 – 19.576 de cereri analizate. Soluția: 8.519 propuneri de eliberare, 7.347 de deținuți eliberați
2018 – 20.394 de cereri analizate. Soluția: 9.610 propuneri de eliberare, 8.859 de deținuți eliberați
2017 – 23.969 de cereri analizate. Soluția: 12.640 de propuneri de eliberare, 10.554 de deținuți eliberați condiționat