Agricultorii din sudul și estul țării, amenințați de o nouă confruntare – seceta extremă

Publicat: 08 mai 2024, 06:20, de Sorin Costea, în Agricultura , ? cititori
Agricultorii din sudul și estul țării, amenințați de o nouă confruntare - seceta extremă

Pentru agricultorii din sudul și estul țării se anunță o nouă perioadă de secetă extremă, deoarece rezerva de apă pe adâncimea de sol 0-100 cm este foarte redusă.

Potrivit Administrației Naționale pentru Meteorologie (ANM), la data de 30 aprilie, gradul de aprovizionare cu apă pe adâncimea de sol 0-100 cm, la cultura grâului de toamnă, se situa în limite satisfăcătoare în Maramureș, Crișana și Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Dobrogei, însă în Oltenia, Moldova și o mare parte a Dobrogei se profilează o nouă perioadă de secetă pedologică:

„Conținutul de umiditate din sol prezintă valori scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată și puternică), pe suprafețe extinse din Moldova și Oltenia, local în nordul, nord-estul, estul, centrul, vestul și sudul Munteniei, nordul și centrul Dobrogei, estul și sudul Transilvaniei”, se spune în raportarea ANM.

Situația este confirmată și de un document al Direcției Agricole (DAJ) Galați, prin care li se recomandă fermierilor să ia în calcul riscurile confruntării cu seceta sub toate formele sale, de la arșiță atmosferică la secetă pedologică excesivă:

„Va trebui să conştientizăm cronicizarea accentuată a fenomenului nefavorabil de seceta pedologică datorită succesiunii îngrijorătoare a episoadelor de secetă, sub toate formele de manifestare, secetă atmosferică, arşiţă atmosferică, secetă hidrologică şi evident seceta pedologică cu toate subdiviziunile ei, secetă pedologică moderată, puternică şi excesivă”, se spune în avertizare.

Potrivit aceluiași document, rezerva de apă în sol a suferit degradări abrupte: „Acest parametru este în corelaţie directă şi cu cantitatea de precipitaţii şi datele oferite de ANM sunt relevante în acest sens. Astfel, pe orizontul 0-100 cm, în ultimii ani, acest parametru s-a încadrat permanent în clasificarea de secetă pedologică puternică, extremă şi doar pe perioade scurte de timp secetă pedologică moderată. Rămânând la parametrul rezervă de apa din sol, constatăm şi o altă cauză a deteriorării acestuia datorită inconsistenţei accentuate a anotimpului de iarnă care în ultimii ani s-a caracterizat prin lipsa aproape totală a zăpezii”.

În ultimii 11 ani, agricultorii s-au confruntat cu 4 episoade de secetă pedologică extremă

Această scădere a rezervelor de apă din sol este o continuare a evoluțiilor din ultimii ani. Dacă în ultimii 4 ani, a fost doar un singur an cu un regim de precipitații apropiat de condițiile agrometeorologice normale, în ultimii 11 ani au fost patru episoade de secetă pedologică extremă:

„Concret, cantitatea de apă pierdută prin evapotranspiraţie a depăşit cantitatea de apă provenită din precipitaţii. În acest sens, este îngrijorătoare situaţia în care, dacă ne raportăm la ultimii 4 ani, se constată faptul că doar un singur an, respectiv anul 2021, a fost apropiat de normalul condiţiilor agrometeorologice minim necesare desfăşurării unei activităţi agricole eficiente.

La acest capitol trebuie să evidenţiem faptul că în perioada 2012-2023, s-au succedat 4 (patru) episoade de secetă pedologică extremă, fiind vorba de anii 2012, 2015, 2020 şi 2022, concluzia fiind aceea că în doar 11 ani s-au petrecut 4 episoade de secetă pedologică extremă”, se arată în documentul DAJ Galaţi.