”Ajutor de coronavirus” pentru România

Publicat: 25 aug. 2020, 17:30, de Roxana Roseti, în COVID 19 , ? cititori
”Ajutor de coronavirus” pentru România

Comisia Europeană a propus Consiliului să aprobe acordarea de sprijin financiar, în urma consultărilor cu statele membre care au solicitat sprijin și după evaluarea cererilor formulate de acestea.

Astfel, Comisia Europeană a prezentat Consiliului propuneri de decizii de acordare de sprijin financiar în valoare de 81,4 miliarde EUR din cadrul Instrumentului SURE pentru 15 state membre.

Instrumentul SURE este un element al strategiei elaborate de UE pentru protejarea cetățenilor și atenuarea consecințelor socioeconomice foarte grave ale pandemiei de coronavirus, potrivit unui comunicat. Acesta este una dintre cele trei ”plase de siguranță” convenite de Consiliul European pentru a proteja lucrătorii, întreprinderile și țările. Propunerile înaintate de Comisie Consiliului cu privire la deciziile de acordare a unui sprijin financiar se ridică la 81,4 miliarde EUR și vizează 15 state membre. Portugalia și Ungaria au prezentat deja cereri oficiale care sunt în curs de evaluare, potrivit stirileprotv.ro. Împrumuturile acordate statelor membre din cadrul Instrumentului SURE vor fi susținute de un sistem de garanții voluntare din partea statelor membre.

Sprijinul financiar va fi furnizat sub formă de împrumuturi

Odată ce Consiliul a aprobat aceste propuneri, sprijinul financiar va fi furnizat sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase de UE statelor membre. Aceste împrumuturi vor ajuta statele membre să facă față creșterilor bruște ale cheltuielilor publice pentru menținerea locurilor de muncă. Împrumuturile respective vor ajuta statele membre să acopere costurile legate direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a altor măsuri similare puse în aplicare ca răspuns la pandemia de coronavirus, în special pentru lucrătorii independenți.

Cât primesc cele 15 state membre

Sprijinul financiar va fi acordat astfel: România: 4 miliarde EUR; Bulgaria: 511 milioane EUR; Cehia: 2 miliarde EUR; Grecia: 2,7 miliarde EUR; Spania: 21,3 miliarde EUR; Croația: 1 miliard EUR; Italia: 27,4 miliarde EUR; Cipru: 479 de milioane EUR; Letonia: 192 de milioane EUR; Lituania: 602 milioane EUR; Malta: 244 de milioane EUR; Polonia: 11,2 miliarde EUR; Belgia: 7,8 miliarde EUR; Slovacia: 631 de milioane EUR; Slovenia: 1,1 miliarde EUR

Instrumentul SURE poate oferi sprijin financiar în valoare totală de până la 100 de miliarde EUR tuturor statelor membre.