Alba – neagra cu banii europeni pentru rețelele de gaze. „Finanțarea nu este în pericol”
În vreme ce liderul PNL, Ludovic Orban, spune că „sunt discuții” referitoare la finanțarea europeană de 600 milioane de euro destinată extinderii rețelelor de gaze naturale, ministrul liberal Virgil Popescu nu vede nicio problemă.
„În anumite puncte unde au existat rezerve la nivelul Comisiei Europene să îmbunătăţim argumentaţia şi susţinerea proiectelor pe care noi le considerăm importante pentru România a fi finanţate prin PNRR. Nu numai pe irigaţii. Sunt discuţii legate de cele 600 de milioane pe care noi ne-am propus să le alocăm pentru înfiinţarea de distribuţii de gaz, unde au existat discuţii tehnice care trebuie clarificate privitoare la utilizarea hidrogenului în aceste reţele de gaz, chestiuni tehnice care pot fi soluţionate”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban.
Într-un interviu acordat Agerpres, ministrul Energiei, Virgil Popescu, susține că finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu este în pericol.
El a arătat că oficialii europeni au cerut explicaţii părţii române de ce doreşte extinderea reţelei de distribuţie a gazelor naturale cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi urmează ca experţii din Ministerul Energiei să meargă la Bruxelles pentru a arăta că vom folosi gaze mixte, inclusiv hidrogen verde şi alte gaze neconvenţionale, prin aceste conducte.
„Anul trecut am început un program de investiţii şi am reuşit să convingem Comisia Europeană şi-mi aduc aminte cât am discutat cu ministrul Fondurilor Europene de anul trecut, cu domnul Marcel Boloş, cum să facem să-i convingem pentru că efectiv nu voiau să ne aprobe să folosim banii din POIM pentru reţelele de gaze.
Am reuşit să-i convingem să înţeleagă că România are nevoie de distribuţia de gaze şi reţelele care se vor construi din acele 250 milioane de euro pentru care am primit aprobare anul trecut vor fi reţele de gaze inteligente, contorizarea va fi inteligentă, va fi altceva decât reţelele de gaze pe care le aveau deja distribuitorii în gestiune sau le folosesc românii în acest moment. Deci am reuşit pe un concept nou.
Ne dorim ca şi în continuare, prin PNRR, să avansăm de la acest concept de reţele inteligente la cele care folosesc un mix de gaz natural şi gaze verzi, hidrogen sau alt tip de gaz verde, pentru că acesta este viitorul: hidrogen în amestec cu gazul natural. Este nepoluant şi are capacitate calorică mult mai mare şi poate scădea inclusiv consumul”, a explicat Popescu.
El a arătat că primul proiect pentru producţia hidrogenului va fi centrala de la Halânga, pe care o construieşte Romgaz în parteneriat cu GSP Power, care ar urma să fie gata în anul 2023.
„Îmi doresc să facem aceste reţele de gaze cu bani din PNRR. Înţeleg că au existat nişte discuţii ale colegului meu, domnul Ghinea (Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene – n.r.), s-au pus întrebări tehnice şi o să explicăm celor de la Comisia Europeană cum România, în anul 2026, o să facă aceste reţele şi să le arătăm că avem inclusiv capacitatea de a produce hidrogen şi a injecta în amestec acel hidrogen după staţia de măsură şi reglaj a Transgazului”, a susţinut oficialul de la Energie.
În paralel, şi Transgaz lucrează la investiţii pentru a putea prelua amestecul de gaz şi hidrogen.
Valoarea totală a acestor reţele ar urma să fie de circa 600 de milioane de euro, a mai spus Popescu.