Alcoolul – regele vesel al prăbușirii: cum a devenit băutura tradițională o formă de sinucidere cu voie bună

De la paharele de la nuntă, la cele de la înmormântare – facem parte dintr-o cultură care bea nu pentru a trăi, ci pentru a uita că trăiește. Un păhărel de țuică n-a omorât pe nimeni – zice poporul, cu un zâmbet trist și o clipă de tăcere între două amintiri pierdute. Dar când păhărelul devine sticlă, iar sticla devine obicei, escapismul ieftin se transformă în boală națională.

Într-o țară care a uitat să mai viseze treaz, alcoolul rămâne singura poartă deschisă spre o lume în care nu doare nimic – pentru câteva ore. După care vine nota de plată. Și e mereu mai mare decât părea la început.

Țuica din sânge: o națiune care bea la botez, la parastas și la criză economică

În România, alcoolul nu este viciu. E cutumă. Binecuvântare. Obicei străbun.
E la nunți și la înmormântări. În clondirul nașului și în buzunarul mortului. E la tăiat porcul, la negociat contractul și la stropit gardul nou. Fiecare colț de țară are un soi de băutură „specifică”, dar peste tot e la fel: se bea de bucurie, se bea de tristețe, se bea că așa e frumos.

Românul nu întreabă „de ce bei?”, ci „de ce nu bei?”. Refuzul unui pahar este o ofensă personală, o ruptură de rit, o trădare identitară. Ai o problemă? Bea. Ți-e bine? Sărbătorește. Ți-e rău? Îneacă-ți amarul. Nu există moment în care alcoolul să nu fie soluția rapidă, deși e, în fapt, problema principală.

22:58, 10.04.2025 • Sănătate

Concluziile unor teste recente: cum influenţează alcoolul creierul, pe termen lung

09:53, 16.03.2025 • Sănătate

A apărut studiul care arată cât de bun este alcoolul pentru nivelul de colesterol

Nu suntem singurii bețivi ai Europei. Dar suntem printre puținii care-și ridică beția la rang de ritual.

Băutura ca armă de uitare: nu suntem fericiți, dar bem ca și cum am fi

Beția nu e veselie. E euforie forțată.
E felul prin care românul, strivit de griji, salarii mici, rate, corupție și prost-gust instituționalizat, își creează o fericire artificială.

Alcoolul devine un soi de narcotic oficial. Fără el, masa e „seacă”. Cu el, devine „ca-n povești”.
Fiecare sticlă deschisă e o rugăciune să nu simți.
Să nu mai vezi cum îți pleacă copiii în străinătate.
Să nu mai auzi promisiunile electorale în care nu mai crezi.
Să uiți că ai făcut școală și tot la lopată ai ajuns.

În realitate, alcoolul nu aduce uitare, ci o durere întârziată. E un credit pe termen scurt plătit în sănătate, demnitate și rupturi afective. Dar e creditul pe care îl iau milioane de români în fiecare weekend.

Mahmureala socială: efecte invizibile dar devastatoare

Alcoolul e cancerul pe care îl tratăm cu încurajări.
Se vorbește despre el la glumă, dar consecințele sunt dramatice: ficatul cade primul, dar apoi urmează psihicul, familia, cariera, respectul de sine.

• Alcoolul distruge neuronii, dar și căsniciile.
• Alcoolul alterează percepția, dar și viețile copiilor crescuți în case unde „tatăl se simte bine”.
• Alcoolul reduce inhibițiile, dar și capacitatea de a-ți cere scuze când devii violent.

România nu are o problemă punctuală cu alcoolul. Are o epidemie. O cultură întreagă construită pe ideea că „merge și-așa”, dacă bagi un păhărel.
Avem mii de decese anual asociate cu alcoolul. Avem accidente, sinucideri, violențe domestice, abandonuri. Dar toate sunt prezentate în presă ca fapte diverse, fără a fi legate între ele. Ca și cum alcoolul n-ar fi cauza, ci doar contextul.

Nu e. Alcoolul e vinovatul invizibil, care scapă de orice condamnare fiindcă e „tradițional”.

Industria: profit din eșecul emoțional

Industria alcoolului nu vinde doar lichid. Vinde imagine.
Vinul e „nobil”, țuica e „românească”, berea e „pentru prieteni adevărați”. În reclame, toți râd. Nimeni nu varsă. Nimeni nu urlă în bucătărie. Nimeni nu adoarme cu fața în farfurie.

Cei care câștigă din băutură au înțeles un adevăr simplu: românul nu vrea alcool. Vrea scuză.
Și atunci, i se oferă imaginea unui mod de viață. E cool să bei. E masculin. E social. E „tradiție”.

În realitate, e dezastru în sticle frumos etichetate.

Alcoolul e un vot de blam dat realității

Dacă vrem să fim sinceri, trebuie să recunoaștem că beția națională nu vine din plăcere, ci din neputință.
Alcoolul este un protest mut. O formă de a-ți băga picioarele în tot și a-ți oferi, pentru câteva ore, iluzia unei lumi în care tu ești rege, iubit și fără griji.

Dar această lume nu există.
Când trece amețeala, viața te așteaptă exact acolo unde ai lăsat-o: cu facturi, rușine, resentimente și o boală care nu mai pleacă.

Alcoolul nu e o rezolvare. E o suspendare de la realitate.
Dar ca orice suspendare, are un termen limitat. Și cu fiecare sticlă, termenul tău se scurtează.

Alcoolul contrafăcut: spirtoasa demenței naționale

Dacă alcoolul de pe raft e o problemă, atunci cel „de sub tejghea” e o tragedie cu preț mic și urmări uriașe. În România, alcoolul contrafăcut nu e o excepție – e o rețea paralelă de intoxicație legală. Un sistem de înșelăciune rurală, urbană și de toate zilele, care produce „băutură” din orice, pentru oricine, la orice oră.

Din ce se obține?

Ei bine, din tot ce nu s-ar bea nici dacă te-ai prăbuși de sete în deșert.

• Spirt medicinal, diluat și aromatizat cu esențe de vanilie, prună sau mentă.
• Metanol sau alcool tehnic, adus de prin Ucraina, Moldova sau vreun depozit uitat de control.
• Etanol industrial furat din laboratoare, tratat rapid cu apă de fântână și trecut printr-un furtun cu fund de căldare.
• Uneori, se adaugă chiar și bicarbonat, zaharină sau glicerină industrială, „ca să nu doară la stomac”.

Rezultatul e un lichid incolor, cu miros vag cunoscut, care „arde bine” și „se simte tare-n cap”. Adică exact ce caută bărbatul fără bani, dar cu chef de uitare.

țuici dubioase

Care sunt efectele?

Moartea lentă, dacă ai noroc.
Moartea rapidă, dacă ai ghinion.

• Orbirea e primul risc: metanolul, chiar în cantități mici, afectează nervul optic și poate duce la pierderea totală a vederii în câteva ore.
• Hepatită toxică, pancreatită acută, insuficiență renală – sunt frecvente la băutorii de „țuică d-aia bună, făcută de bătrânul Ionică din Valea Mare”.
• Coma alcoolică – apare brusc, pentru că lichidul e nefiltrat și supradozat.
• La nivel psihic, alcoolul contrafăcut e și mai distructiv: deliriu, psihoze toxice, tulburări cognitive ireversibile.
• Nu în ultimul rând, e genetică ratată: copiii concepuți în urma unor beții cu astfel de poțiuni pot avea defecte congenitale grave.

Unde îl găsești?

Peste tot. La colțul pieței. În sticle de suc, în PET-uri de 2 litri fără etichetă, în damigene vândute „garantat de țară”.
Prin comune, e considerat „băutura casei”. La oraș, e trafic mic de „spirturi curate” prin parcări sau cartiere-dormitor. Iar prin târguri de toamnă, vânzătorii urlă „țuică naturală, de prune și de știr!”, cu accent local și zâmbet toxic.

Cât costă?

Puțin.
Mult mai puțin decât trebuie.

• O jumătate de litru poate fi vândută cu 7–10 lei.
• Un litru „cu aromă de caisă” – între 15 și 20 lei.
• Pentru cantități mari, se oferă și „reducere pentru nuntă” – pentru ca toți invitații să aibă amintiri pierdute.

De ce se consumă?

Pentru că românul crede că știe ce bea.
Pentru că e ieftin.
Pentru că „e de la un om de încredere”.
Pentru că „pe sticlele din magazin plătești doar acciza”.
Pentru că realitatea e grea, iar sticla – ușoară.

În realitate, e un joc cu moartea, ambalat în sticle de suc.
Un produs fără rețetă, fără control, fără milă.
E versiunea DIY a intoxicației de masă. E alcoolul fără Dumnezeu și fără Antidot.

Și acum… ce facem?

Nu e un apel la abstinență.
E un apel la luciditate.

Nu trebuie să ne prefacem că nu bem. Dar ar fi bine să ne întrebăm de ce o facem atât de mult și cu atâta convingere.
Pentru că, dacă sinceritatea ar fi băutură, am fi o națiune de abstinenți.