Alegeri anticipate pe 11 iulie, în Bulgaria. Cine e premier interimar

Preşedintele bulgar Rumen Radev a convocat marţi alegeri parlamentare anticipate pentru data de 11 iulie. L-a numit prim-ministru interimar până la formarea viitorului guvern pe Stefan Ianev, consilierul său pentru securitate şi apărare.

Potrivit Reuters, convocarea anticipatelor a rezultat în urma alegerilor indecise din 4 aprilie, care au creat un parlament fragmentat. Partidul conservator GERB al fostul premier Boiko Borisov, formaţiunea antisistem ‘Există un Astfel de Popor’ (ITN) şi Partidul Socialist au eşuat, pe rând, să formeze o majoritate.

Care e situație

Stefan Ianev, în vârstă de 61 de ani, un apropiat al preşedintelui Radev, a fost vicepremier şi ministru al apărării într-un alt guvern interimar pe care acesta l-a numit în 2017. El va trebui să gestioneze criza sanitară provocată de pandemie, să organizeze alegerile şi să decidă dacă va întocmi sau va lăsa în sarcina viitorului guvern planul naţional de redresare şi rezilienţă pentru accesarea sumelor ce revin Bulgariei din planul european de relansare.

Trei partide contestatare intrate în legislativ şi create în urma protestelor anticorupţie de anul trecut – cel mai important şi clasat pe locul doi în alegeri fiind ”Există un Astfel de Popor” (ITN), condus de cântăreţul şi moderatorul de talk-show-uri TV Slavi Trifonov – nu au dorit să formeze o coaliţie nici cu GERB şi nici cu Partidul Socialist, ajuns pe locul trei în alegeri, partide pe care le consideră că fac parte din acelaşi sistem corupt. Prin urmare, formarea unei majorităţi nu a fost posibilă în nicio combinaţie politică.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole