Alegeri sub semnul neregulilor la Primăria Capitalei: discrepanțe uriașe, incidente la vot și suspiciuni privind corectitudinea scrutinului
Alegerile locale parțiale pentru Primăria Capitalei, desfășurate duminică, 7 decembrie, au fost marcate de diferențe majore între sondaje și rezultate, probleme tehnice la secțiile de vot, buletine cu cerneală care se imprime și pe verso, persoane fără drept de vot și alte incidente care pun semne serioase de întrebare asupra corectitudinii scrutinului. Cu doar câteva zile înainte de vot, sondajele plasau Anca Alexandrescu ca favorită, însă rezultatele finale au arătat o schimbare spectaculoasă în favoarea lui Ciprian Ciucu, ceea ce generează suspiciuni privind mobilizarea alegătorilor și impactul factorilor externi asupra rezultatului.
Sondajul premergător alegerilor și surpriza de la urne
Cu doar câteva zile înainte de alegerile locale parțiale pentru Primăria Capitalei, un sondaj publicat indica o competiție extrem de strânsă între candidați. Candidatul independent Anca Alexandrescu avea 24%, în timp ce social-democratul Daniel Băluță era creditat cu 23,9%. Ciprian Ciucu (PNL) avea 20,2% iar useristul Cătălin Drulă – 15,3%. Diferențele foarte mici dintre primii doi indicau că mobilizarea alegătorilor și orice incident minor în ziua votului ar fi putut decide câștigătorul.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/12/597428185_10163657609004559_3005390131834608516_n-1024x856.jpg)
Rezultatele finale: o diferență spectaculoasă
Rezultatele oficiale, însă, au surprins prin diferența semnificativă față de sondaj:
- Ciprian Ciucu (PNL) – 36,16%
- Anca Alexandrescu (Alianța „Dreptate pentru București”) – 21,94%
- Daniel Băluță (PSD) – 20,51%
- Cătălin Drulă (USR) – 13,90%
- Ana-Maria Ciceală (SENS) – 5,85%
- Candidați minoritari – între 0,05% și 0,28%
Ciprian Ciucu a înregistrat o creștere de peste 16 puncte procentuale față de sondaj, depășindu-și cu mult estimările, în timp ce Anca Alexandrescu, cotată drept favorită, a înregistrat o scădere de aproximativ 2 puncte procentuale. Daniel Băluță a înregistrat, de asemenea, o scădere comparabilă.
Semnele de întrebare
Această diferență spectaculoasă între sondaj și rezultat ridică întrebări serioase:
- Într-o competiție strânsă, cum a putut scorul lui Ciprian Ciucu să crească atât de mult în raport cu estimările?
- Care a fost impactul incidentelor tehnice, cum ar fi problema cu ștampila care se imprime și pe verso-ul buletinului de vot?
- În ce măsură voturile neregulamentare sau alte situații apărute în ziua scrutinului au influențat distribuția finală a voturilor?
Discrepanța dintre sondaj și rezultate sugerează că factorii externi, procedurali sau tehnici au jucat un rol semnificativ în acest scrutin, iar votul exprimat la urne nu reflectă neapărat în totalitate intențiile exprimate de alegători cu doar câteva zile înainte.
Probleme tehnice și incidente la secțiile de vot
Ziua alegerilor a fost marcată de mai multe situații care au atras atenția candidaților și observatorilor:
Ștampila și problema cernelei
Una dintre cele mai discutate probleme a fost ștampila care se imprime și pe verso-ul buletinului de vot, semnalată în mai multe secții, inclusiv la Școala Gimnazială Herăstrău. Ciprian Ciucu a avertizat asupra posibilei influențe:
„Pe verso se poate impregna pe o altă căsuță, la o altă candidată. Îi rog pe oamenii care sunt atenți în secții să se uite la fiecare vot.”
Regulamentele prevăd că votul rămâne valabil, însă situația ridică semne de întrebare într-o competiție strânsă, unde detalii tehnice minore pot avea efecte decisive asupra rezultatelor.
Voturi neregulamentare și persoane indecise
Poliția Capitalei a raportat mai multe incidente: șapte persoane au încercat să voteze fără drept de vot; un membru al unei comisii nu avea reședința valabilă; alte persoane și-au stabilit domiciliul recent, mai puțin de șase luni înainte de vot; un bărbat recalcitrant la ieșirea de la urne avea asupra sa un spray iritant-lacrimogen.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a anunţat că, pe parcursul procesului de votare, au fost înregistrate 108 sesizări de posibile contravenţii şi infracţiuni. Dintre acestea, 18 nu s-au confirmat, iar restul sunt în curs de verificare.
”Din punct de vedere al atribuţiilor Ministerului Afacerilor Interne, pe parcursul alegerilor locale parţiale nu s-au înregistrat incidente deosebite”, a anunţat, luni, Monica Dajbog.
Ea a menţionat că la nivelul structurilor MAI au fost luate măsuri pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a votului, iar în cazul sesizărilor de posibile incidente electorale au fost făcute verificările necesare indiferent de calitatea persoanelor implicate.
”Pe parcursul procesului de votare, au fost înregistrate 108 sesizări de posibile contravenţii şi infracţiuni. 18 dintre acestea nu s-au confirmat, iar celelalte sunt în curs de verificare. Cele mai frecvente semnalări se referă la persoane care au votat deşi aveau viza de reşedinţă expirată sau aveau reşedinţa stabilită cu mai puţin de şase luni înainte de ziua votului”, a arătat purtătorul de cuvânt al MAI.
Reacțiile candidaților
Candidata SENS Ana-Maria Ciceală a declarat după închiderea urnelor că problemele ridicate în campanie au fost totuși observate de institutele de sondare, „chiar dacă au fost folosite pentru a manipula”. „Mulțumesc tuturor celor care ați dat o șansă unui proiect nou. Diferențele dintre sondaje și rezultate arată că mesajele campaniei noastre au fost auzite, chiar dacă nu s-au tradus în voturi directe”, a spus Ciceală.
La rândul ei, Anca Alexandrescu a spus că ”românii nu mai au încredere în clasa politică după anularea unor alegeri anterioare, iar prezența la vot a fost cea mai scăzută din istoria recentă a Capitalei”. ”Mesajele noastre au fost clare, dar votul a fost afectat de mai mulți factori externi.”
Candidatul independent a subliniat că, într-un context fără incidente tehnice și cu mobilizare mai mare, scorul ei ar fi putut fi decisiv.