Alertă de bombardament la Odesa, cu câteva ore înainte de sosirea lui Nicușor Dan. Rusia a lovit din nou orașul de la Marea Neagră
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/odesa-2024-03-15T132620Z_1993007604_RC2DM6A56CG8_RTRMADP_3_UKRAINE-CRISIS-ATTACK-ODESA-1710510035-scaled.webp)
Oraşul Odesa, aflat sub ameninţarea constantă a armatei ruse, a fost din nou ținta unor atacuri violente, cu doar câteva ore înainte de începerea summitului Ucraina – Europa de Sud-Est, găzduit în premieră de această localitate de la Marea Neagră, unde va ajunge şi preşedintele României Nicuşor Dan.
Odesa, sub bombardamente
Conform autorităţilor ucrainene, forţele ruse au atacat cu bombe incendiare, distrugând case, clădiri, maşini şi ambarcaţiuni civile, relatează Antena 3 CNN. Mai multe incendii au izbucnit în urma bombardamentelor, iar echipele de intervenţie au fost mobilizate rapid pentru a limita pagubele.
În ciuda pericolului evident, summitul organizat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a fost anulat. La eveniment sunt aşteptaţi lideri importanţi din regiune, printre care şi preşedintele României, Nicuşor Dan, precum şi preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
De asemenea, vor participa preşedintele Muntenegrului, Jakov Milatovic, premierul croat Andrej Plenkovic şi şeful guvernului grec Kyriakos Mitsotakis. Summitul are loc în ciuda atacurilor nocturne din zilele precedente, în care drone ruseşti au distrus o clădire administrativă, o stație medicală de urgență şi o maternitate.
Volodimir Zelenski a numit aceste lovituri „unul dintre cele mai mari atacuri împotriva Kievului, Odesei, regiunilor Nipru şi Cernihiv”, subliniind gravitatea situaţiei de securitate. Cu toate acestea, summitul va avea loc conform planului, demonstrând hotărârea liderilor din Europa de Sud-Est de a susţine Ucraina.
Nicuşor Dan confirmase încă din 2 iunie participarea sa la acest eveniment, declarând că discuţiile oficiale vor fi tehnice şi concentrate pe sprijinul oferit Ucrainei. El a precizat că summitul va permite schimburi directe pe marginea ajutorului acordat şi a viitoarelor proiecte de cooperare regională în contextul conflictului. Aceasta este a patra ediţie a summitului, după cele din Grecia, Albania şi Croaţia.