ALERTĂ! DNA anunță că primește sprijin de la FBI în cadrul anchetelor

Publicat: 16 iun. 2023, 10:00, de Victor Scarlat, în ACTUALITATE , ? cititori
ALERTĂ! DNA anunță că primește sprijin de la FBI în cadrul anchetelor

FBI va acorda sprijin DNA prin intermediul unor programe de pregătire profesională privind utilizarea tehnicilor şi metodelor speciale de investigaţii, anunţă Direcţia Naţională Anticorupţie în urma întâlnirii şefului DNA cu ataşatul legal al FBI din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, scrie News.ro.

”În cursul zilei de 14 iunie 2023, domnul Marius I. Voineag, procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, a avut o întrevedere, la sediul instituției, cu doamna Monika A. Wasiewicz, atașatul legal al Biroului Federal de Investigații (FBI) din cadrul Ambasadei SUA la București.


Discuțiile purtate au vizat continuarea și extinderea cooperării dintre cele două instituții.
Procurorul-șef al DNA a subliniat faptul că fenomenul corupției afectează dezvoltarea societății românești în toate domeniile sale: economic, social, politic, ceea ce poate conduce, printre alte, la scăderea încrederii publice în democrație și la îndepărtarea de valorile europene și Nord-Atlantice.

Pentru ca DNA să își îndeplinească misiunea de combatere a corupției la nivel înalt, un punct central al viziunii manageriale îl reprezintă utilizarea eficientă a resurselor organizației în vederea atingerii potențialului de performanță al acesteia. În realizarea acestui obiectiv, FBI va acorda sprijin direcției prin intermediul unor programe de pregătire profesională privind utilizarea tehnicilor și metodelor speciale de investigații, precum și a tehnologiilor inovatoare.


De asemenea, în cadrul anchetelor penale, cele două instituții vor continua să se sprijine reciproc în activitatea de cooperare judiciară internațională, în conformitate cu prevederile Tratatului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind asistența judiciară în materie penală, semnat la Washington la 26 mai 1999,” se arată într-un comunicat DNA.