Alertă maximă de călătorie: MAE le cere românilor să părăsească imediat Iranul. Nivelul de risc, ridicat la 9/9

Publicat: 15 ian. 2026, 06:59, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Alertă maximă de călătorie: MAE le cere românilor să părăsească imediat Iranul. Nivelul de risc, ridicat la 9/9
Foto: realitatea tv

Tensiunile tot mai mari din Orientul Mijlociu au determinat autoritățile române să ia măsuri drastice de precauție. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri seară un avertisment critic, modificând nivelul de alertă pentru Iran la cota maximă. Mesajul autorităților este unul tranșant, vizând siguranța celor aproximativ 400 de cetățeni români estimați a fi în regiune.

MAE: Zboruri încă disponibile pentru evacuare

Decizia autorităților vine pe fondul riscului iminent de escaladare a conflictului militar. MAE solicită tuturor românilor aflați pe teritoriul iranian să identifice rute de plecare cât timp spațiul aerian rămâne deschis traficului comercial.

„Având în vedere contextul de securitate din Republica Islamică Iran şi riscul crescut de escaladare, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români că a ridicat nivelul avertismentului de călătorie pentru Republica Islamică Iran la nivelul maxim 9/9 – PĂRĂSIŢI IMEDIAT ŢARA! Astfel, MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români aflaţi în Republica Islamică Iran să părăsească această ţară imediat, pe orice rută sigură existentă. Din informaţiile de la acest moment, există încă zboruri disponibile pentru părăsirea teritoriului iranian”, a transmis MAE într-un comunicat de presă.

În același timp, cei care aveau planificate deplasări către această destinație sunt sfătuiți „cu fermitate să le anuleze”.

Cum puteți contacta Ambasada în lipsa internetului

O problemă majoră semnalată de autorități este dificultatea comunicării prin internet. MAE îndeamnă cetățenii să își anunțe prezența la misiunea diplomatică folosind liniile telefonice clasice, deoarece aplicațiile de mesagerie online sunt nefuncționale.

„MAE a recomandat cu fermitate cetăţenilor români care se află în Iran să îşi semnaleze prezenţa la Ambasada României la Teheran, la numărul de telefon de urgenţă al misiunii: +98 21 77647570”, se arată în comunicat.

Oficialii au precizat că, în cazul în care linia directă întâmpină probleme, românii pot apela numărul +98 21 77539041, apelurile fiind redirecționate automat către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate. Deși situația este critică, reprezentanții MAE au menționat că, până la momentul emiterii avertismentului, nu existau solicitări de repatriere din partea românilor aflați în Iran.