Alerte cu bombă la Air Serbia. Cine sunt autorii falselor amenințări

Publicat: 19 apr. 2022, 07:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Alerte cu bombă la Air Serbia. Cine sunt autorii falselor amenințări

Preşedintele Serbiei Aleksandar Vucic a acuzat Ucraina şi o ţară neidentificată din Uniunea Europeană că se află în spatele unei serii de ameninţări false cu bombă vizând avioane de pasageri ale companiei Air Serbia, relatează Reuters.

De la lansarea invaziei Rusiei în Ucraina spre sfârşitul lunii februarie, cel puţin 12 zboruri ale Air Serbia au fost nevoite să se întoarcă la Belgrad sau la Moscova din cauza ameninţărilor cu bombă şi aeroportul din Belgrad a fost evacuat de cel puţin trei ori.

Fără dovezi

Serviciile străine (de informaţii) din două ţări fac aceasta. Una este o ţară din UE, iar Ucraina este cealaltă”, a spus Vucic fără să ofere dovezi.

Serbia, care este aproape în întregime dependentă de gazul şi petrolul rusesc, refuză să impună sancţiuni împotriva Kremlinului şi menţine zboruri regulate către Moscova. Vucic a declarat că ţara va continua să facă acest lucru „din principiu”.

Continuăm aceste zboruri literalmente din principiu, pentru că vrem să arătăm că suntem o ţară liberă şi luăm propriile decizii. Nu decideţi pentru noi când să anulăm zborurile”, a insistat el.