Alexandru Rafila îl contrazice pe Nelu Tătaru în privința vaccinării obligatorii: Să cântărim foarte bine cuvintele

Profesorul Alexandru Rafila a respins varianta lansată de Nelu Tătaru privind o posibilă vaccinare sau testare obligatorie referitoare la COVID-19 a angajaţilor din spitale şi şcoli.

În opinia lui Alexandru Rafila, când se fac astfel de declarații „trebuie foarte bine cântărite cuvintele”.

„Din moment ce oferi alternativa și spui vaccinare sau testare, vaccinarea nu mai devine obligatorie. Noi trebuie să discutăm despre ce se întâmplă la nivelul UE, adică un certificat care asigură că o persoană e la risc minim de a transmite infecția și care arată că ești vaccinat sau testat periodic, că nu ești un pericol pentru cei cu care interacționezi. Așa trebuie pusă problema.

Trebuie discutat ca toată lumea să înțeleagă că se poate vaccina sau testa, iar testarea să fie mai simplă, mai accesibilă.

Asta poate aduce lucrurile sub control din punct de vedere al epidemiei. Așa aș vedea lucrurile în perioada următoare”, a afirmat Rafila.

Cu o zi în urmă, Nelu Tătaru declara, în exclusivitate la DigiFM, că va discuta cu Florin Cîțu despre introducerea vaccinării obligatorii sau testarea săptămânală pentru personale din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi. De asemenea, obligativitatea imunizării ar putea fi impusă și pentru persoanele vârstnice, bolnavii oncologici sau cei imunodeprimați.

1 COMENTARIU

  1. „Copiii ar trebui să aibă dreptul de a decide cu privire la jabul Covid – și să se răzvrătească împotriva părinților anti-vax sau invers”, copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani pot răsturna decizia părinților si bineinteles pot răsturna chiar si decizia autoritatilor dacă primesc sau nu vaccinul împotriva coronavirusului,
    Pentru a vax sau nu, pentru a vax copii este o problemă extrem de complicată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

PREMIERĂ: Armata României intră în grevă!

Într-un act fără precedent în istoria Armatei României, Comitetul de Acțiune pentru Desclavagizarea Armatei României a emis o notificare oficială, prin care anunță declanșarea...