Alexandru Rogobete: „Nu voi fi de acord niciodată cu vaccinarea obligatorie”
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/09/rogobete-546165280_765673409765754_1632839756781265379_n.jpg)
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a transmis un mesaj ferm joi seară, într-o intervenţie la TVR Info, precizând că se opune ideii de vaccinare obligatorie. El a subliniat că fiecare persoană are dreptul să decidă asupra propriei sănătăţi, dar decizia trebuie luată în cunoştinţă de cauză, pe baza unor informaţii corecte şi complete.
Rogobete: Dreptul la alegere şi pericolul dezinformării
„Nu voi fi de acord niciodată cu vaccinarea obligatorie. Consider că oamenii au dreptul să aleagă dacă folosesc sau nu un tratament medical, dar să aleagă informaţi corect şi complet”, a declarat ministrul Sănătăţii, citat de news.ro.
Alexandru Rogobete a avertizat că valul de reticenţă faţă de vaccinuri, dar şi faţă de medicină şi tehnologie, a fost alimentat artificial după pandemie.
În opinia sa, anumite formaţiuni politice au speculat temerile populaţiei pentru câştig electoral, iar consecinţele se văd acum.
„Acest val de anti-vaccinare, de anti-tehnologie, de anti-medicină până la urmă, a apărut după pandemie când anumite formaţiuni din zona politicului, în special, au început să speculeze şi să utilizeze acest lucru în scop electoral. Iată că fenomenul ia o amploare foarte gravă. Dezinformarea medicală – o spun ca să audă toată lumea – dezinformarea medicală din punctul meu de vedere omoară oameni”, a spus ministrul.
România, pe primul loc la rujeolă în Uniunea Europeană
Alexandru Rogobete a deschis un subiect sensibil, legat de impactul direct al refuzului vaccinării asupra copiilor. El a atras atenţia că România este pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de cazuri de rujeolă în rândul copiilor, dar şi la numărul de decese.
„Aş vrea să deschid un subiect greu şi delicat. România este pe primul loc la rujeolă pentru copii din Uniunea Europeană, nu doar la număr de cazuri, ci şi la număr de decese. Morţi care puteau fi evitate prin vaccinarea corespunzătoare, nu cu vaccinuri făcute peste noapte, ci cu vaccinuri care se utilizează de 20 de ani sau de 30 de ani. Eu aş pune o întrebare simplă: de aceste decese, de aceşti copii morţi de rujeolă, cine este vinovat?”, a afirmat Rogobete.
Măsuri împotriva medicilor care contestă vaccinarea
Ministrul Sănătăţii a mai transmis că nu va rămâne pasiv atunci când cadre medicale promovează mesaje antivaccinare. El a anunţat că, în astfel de cazuri, se va adresa parchetului.
„De fiecare dată când voi constata că un medic pledează împotriva vaccinurilor, mă voi adresa parchetului. Medicii respectivi riscă să piardă dreptul de liberă practică”, a declarat Alexandru Rogobete.
Ministrul a insistat asupra ideii că dezinformarea în domeniul medical are efecte dramatice, concretizate în pierderi de vieţi omeneşti. În acelaşi timp, el a subliniat că rolul statului este de a asigura informarea corectă şi accesul cetăţenilor la tratamente sigure şi verificate.
Vaccinuri sigure şi utilizate de decenii
Rogobete a ţinut să precizeze că vaccinurile recomandate pentru copii, inclusiv cel împotriva rujeolei, nu sunt experimente recente, ci produse medicale utilizate de decenii, cu eficienţă dovedită.
„Morţi care puteau fi evitate prin vaccinarea corespunzătoare, nu cu vaccinuri făcute peste noapte, ci cu vaccinuri care se utilizează de 20 de ani sau de 30 de ani”, a reamintit ministrul, făcând apel la responsabilitatea părinţilor, dar şi la implicarea autorităţilor în combaterea dezinformării.
Numărul tot mai mare de cazuri de rujeolă şi tragediile asociate lipsesc România de generaţii de copii care ar fi putut fi protejaţi. Ministrul Sănătăţii spune că acest fenomen nu poate fi ignorat şi cere implicarea tuturor pentru ca informaţiile false să nu mai facă victime.