Alin Burcea, Paralela 45: Voucherele de vacanță s-au anulat, dar sunt bani pentru pensii speciale și alte prostii

Publicat: 09 feb. 2021, 16:07, de Răzvan Zamfir, în Travel , ? cititori
Alin Burcea, Paralela 45: Voucherele de vacanță s-au anulat, dar sunt bani pentru pensii speciale și alte prostii
Alin Burcea

Agenția de turism Paralela 45 a înregistrat, în 2020, un rulaj de 40% față de nivelul din 2019, din cauza pandemiei, iar pentru 2021, a bugetat un volum de 60% față de 2019.

Turoperatorul va opera destinațiile exotice în primul trimestru al anului, iar apoi vor începe cele „clasice”, Turcia, Grecia, Bulgaria. Dar, marea speranță rămâne în succesul vaccinării, care ar redeschide multe zone, acum închise din cauza pandemiei.

Alin Burcea, CEO-ul Paralela 45, nu pare a avea o părere bună despre anularea voucherelor de vacanță pentru bugetari. „Asta e, nu sunt bani, dar sunt pentru pensiile speciale și alte prostii. Când ai nevoie de bani, cel mai simplu este să tai cheltuieli, oricare ar fi. Turismul este întotdeauna ultimul la orice și primul la tăiat. Puteau, de exemplu, să reducă suma”, spune Burcea.

Anul trecut au fost circa 200 de milioane de euro care au reprezentat valoarea voucherelor de vacanță acordate bugetarilor.

„Anul a debutat cu zboruri charter în destinațiile exotice Maldive, Zanzibar – o continuare a celor pentru sărbătorile de iarnă, dar și spre Punta Cana, Cancun, și Egipt, atât în Sharm el Sheikh cât și în Hurghada. Statistici ale Ministerului Turismului din Maldive arată că între 1 ianuarie și 3 februarie un număr de 4.470 de români au fost în vacanță acolo, România situându-se pe locul cinci, după Rusia, India, Ukraina și Kazahstan. O mare parte au fost turiștii noștri, pe cursele charter”, spune Alin Burcea..

Acum, susține Burcea, cerere foarte mare este pentru vacanțe în Hurghada din București și din Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, în Sharm el Sheikh din București.

„Am adăugat Kenya în martie și aprilie, pachete pentru plajă în Mombasa, de la 1.208 euro/persoană, și pachete cu safari în parcul Tsavo West și plajă în Mombasa, de la 1.799 de euro/persoană. Spre Zanzibar, în februarie, mai sunt câteva locuri pentru vacanța de șapte zile, care costă de la 1.728 de euro/persoană”, explică CEO-ul Paralela 45..

Cum merge Early Booking pentru vacanțe de vara

„Early Booking este până la 1 mai anul acesta, cu mai multe praguri de reducere. Sunt constant vânzări, dar nu putem face o comparație cu anii trecuți. Se vinde bine, nu grozav, și credem că o accelerare a vânzărilor va fi mai spre finalul perioadei. Termenele de plată sunt schimbate și mai accesibile față de anii trecuți: avans de 10% din prețul pachetului turistic la înscriere, 15% la termenul limită al pragului Early Booking aplicat la înscriere și 75% cu minimum 30 de zile înaintea plecării. Pachele conțin asigurarea medical și STORNO, care pot acoperi pierderile financiare cauzate de anulare (inclusiv din cauza unei nedorite infectări cu virusul SARS-COV2), contracarând efectul penalizărilor aplicate”, arată Burcea..

Dar sunt și pachete de vacanță care s-au scumpit. De exemplu, pentru Turcia, Grecia și Spania pachetele s-au scumpit, dar cumpărate în Early Booking, majorarea nu se simte, în comparație cu situația cumpărării cu puțin timp înainte de vacanță.

„În Early Booking, o vacanță de șapte zile în Antalya, cu all inclusive și toate taxele incluse costă de la 467 de euro/persoană cu zbor de la București, de la 354 de euro/persoană cu zbor de la Cluj-Napoca, de la 469 de euro/persoană din Iași, de la 498 de euro/persoană din Timișoara, de la 499 de euro/persoană din Târgu Mureș, de la 505 euro/persoană zbor din Baia Mare – pachetele având reducere de până la 35%. Între iunie și octombrie sunt programate două curse pe săptămână de la București și câte una din celelalte orașe. Vacanța în Hurghada cu zbor din Bucuresti costă în Early Booking de la 439 de euro/persoană și de la 534 de euro/persoană, cu zbor din Cluj-Napoca. Cursele charter de vară spre Hurghada încep în lunile aprilie și mai și sunt programate până la finalul lunii octombrie. Pachetele pentru Heraklion, Creta din București și Cluj Napoca au o reducere de până la 25% și pornesc de la 360 de euro/persoană, iar cele pentru Chania, Creta, tot din București și Cluj-Napoca, de la 370 de euro/persoană. În perioada de Early Booking, vacanța în Rodos costă de la 335 de euro cu zbor de la București și de la 327 de euro cu zbor din Cluj Napoca, reducerile fiind de până la 25%. Alte chartere spre Grecia, anul acesta, vor fi spre Zakynthos, din București și Cluj-Napoca, Mykonos și Corfu din București. În perioada de Early Booking vacanțele în Zakynthos au reducere de până la 15% (de la 346 de euro/persoană), cele în Mykonos costă de la 546 de euro/persoană (reducere de până la 16%), cele în Cofu, de la 415 euro/persoană (reducere de până la 25%)”, susține Alin Burcea.

Spania e, evident, mai scumpă. Vacanța în Tenerife cu zbor de la București costă în Early Booking de la 633 de euro/persoană, în Costa Blanca din București ori Cluj-Napoca, de la 597 de euro/persoană, în Costa Brava din București ori Cluj-Napoca, de la 566 de euro/persoană, în Costa del Sol cu zbor de la București, de la 681 de euro/persoană.

Alte chartere sunt programate din București și Cluj-Napoca pentru Cipru de Nord și Cipru de Sud, la prețuri ale vacanțelor care pornesc de la 459 de euro/persoană.

Una peste alta, potrivit lui Burcea, anul a început destul de bine, cu cerere constantă pentru vacanțe în destinații exotice, ceea ce a făcut practic apariția a mai multe curse spre mai multe locuri cu temperaturi ridicate și din mai multe orașe ale țării, comparativ cu anii trecuți.

„Pe măsură ce avansează campania de imunizare a populației și scade numărul îmbolnăvirilor se vor elimina din restricții și se vor deschide și alte destinații de vacanță. Românii vor putea să meargă și în zonele închise acum”, conchide Burcea..