Alina Gorghiu vrea cu orice preț să ajungă judecător la Curtea Constituțională a României

Publicat: 03 ian. 2022, 11:22, de Ion Teleanu, în Bursa Zvonurilor , ? cititori
Alina Gorghiu vrea cu orice preț să ajungă judecător la Curtea Constituțională a României
Alina Gorghiu_INQUAM_Photos_George_Calin

În luna martie a acestui an expiră mandatele a trei judecători de la Curtea Constituțională a României, inclusiv cel al preşedintelui Valer Dorneanu, fapt pentru care s-a declanșat o luptă incredibilă pentru ocuparea acestor posturi de către politicieni și oameni aflați în anturajul acestora.

În 2022 vor expira mandatele judecătorilor Valer Dorneanu, Mona Pivniceru și Daniel Morar, urmând ca Preşedinţia, Senatul şi Camera Deputaţilor să vină cu noi propuneri. Potrivit informațiilor noastre, Alina Gorghiu vrea cu orice preț să ajungă judecător la Curtea Constituțională a României, drept pentru care joacă la două capete.

Adică, ori să fie propusă de către Senat, ținând cont că soțul ei este prieten la cataramă cu Florin Cîțu, încă liderul senatorilor, sau de către Președinție știut fiind că are o relație foarte bună cu președintele Klaus Iohannis.

Numai că, din partea Președinției mai este în lucru o nominalizare și anume cea a consilierului prezidențial Mihaela Ciochină de la Departamentul Constituțional Legislativ.

Deocamdată, PSD nu au avansat vreo nominalizare fiind în discuție doar câteva propuneri, printre care și Robert Cazanciuc, dar care încă nu au fost analizate și aprobate de conducerea PSD.