Ambasadoarea din Maroc, Maria Ciobanu, a sabotat România la cel mai mare salon agricol din Africa și Orientul Mijlociu

Publicat: 28 apr. 2024, 11:02, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Ambasadoarea din Maroc, Maria Ciobanu, a sabotat România la cel mai mare salon agricol din Africa și Orientul Mijlociu
Cum s-a scos ambasadoarea din Maroc, Maria Ciobanu, dupa ce a sabotat Romania la cel mai mare salon agricol din Africa si Orientul Mijlociu

În această perioadă se desfășoară la Meknes cea de a XVI-a ediție a Salonului Internațional al Agriculturii din Maroc, (SIAM) 2024, cel mai mare eveniment agricol din Africa și Orientul Mijlociu, dar ambasadoarea Maria Ciobanu a sabotat participarea țării noastre într-un mod incredibil.

La Meknes, în Maroc, se desfășoară, în perioada 22-28 aprilie 2024, cel mai mare salon agricol din Africa și Orientul Mijlociu. Această manifestare este organizată anul acesta pe o suprafață de peste 18,5 ha și participă 1.600 de expozanți din 70 de țări, de pe patru continente, estimându-se prezența a peste 1.000.000 de vizitatori. Din 2012 și până anul acesta, cu excepția perioadei de pandemie 2020-2022, țara noastră a participat permanent la această manifestare, iar de organizare s-a ocupat Direcția de Comerț Exterior, prin Biroul comercial din Tanger-Maroc. Dar, surprinzător, de organizarea participării țării noastre la manifestarea din acest an s-a ocupat Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României din Maroc. Numai că participarea țării noastre la acest eveniment a fost un fiasco, din cauza ambasadoarei Maria Ciobanu, care a organizat sub orice critică participarea României la SIAM 2024.

Fiasco organizatoric regizat de ambasadoarea Maria Ciobanu

La începutul lunii martie 2024, Ministerul Afacerilor Externe a constatat că, din cauza cheltuielilor de participare foarte mari, nu au existat multe confirmări de participare la SIAM 2024 și, astfel, s-a renunțat la cele două spații pre-rezervate, de 168 mp și 200 mp, de către Ambasada României de la Rabat. Ca atare, s-a decis ca România să participe la acest salon agricol într-un spațiu gratuit de 36 mp pus la dispoziție de organizatori în Polul Internațional de la SIAM 2024. Toate bune și frumoase, mai ales că, într-un final, și-au anunțat prezența și vreo 15 oameni de afaceri și reprezentanți ai patronatelor din România. Dar, în ziua deschiderii manifestării, adică în 22 aprilie 2024, a început calvarul pentru participanții români la SIAM 2024.

Din cauza proastei organizări făcute de ambasadoarea Maria Ciobanu, toți participanții au fost obligați să aștepte câte patru-șase ore ca să primească acreditarea de participare. Ba chiar unuia i s-a făcut rău și a necesitat îngrijiri medicale. Mai mult, din dispoziția ambasadoarei, nu s-a permis accesul cu mostre la salon a participanților, deși organizatorii nu au interzis așa ceva. Ca atare, în standul pus gratuit la dispoziția țării noastre nu au existat mostre de produse agricole, deși unul dintre participanții români a străbătut 4.000 de km cu un microbuz ca să-și expună produsele la SIAM 2024. De asemenea, nu a existat niciun afiș cu participarea țării noastre la, atenție, cel mai mai mare eveniment agricol din Africa și Orientul Mijlociu.

Standul României la SIAM 2024 a fost gol timp de patru zile

Colac peste pupăză, deși târgul este organizat până astăzi, duminică, 28 aprilie 2024,  în ultimele patru zile, adică din 25 aprilie 2024, nu a mai fost prezent nimeni din partea Ambasadei României la SIAM 2024. Practic, standul țării a fost gol (vezi FOTO), deși țările care primesc spații gratuite la SIAM 2024 sunt obligate să fie prezente la stand până la finalul manifestării. Practic, ambasadoarea Maria Ciobanu a făcut act de prezență în prima zi, și-a tras câteva poze, le-a postat pe Facebook și a dispărut. Dar, totuși, înainte de a întoarce spatele participanților români, ea a avut grijă să transmită că cea mai mare parte din mostrele aduse din țară trebuie să ajungă la ambasadă, că, deh…eu sunt șeful aici!

Oamenii de afaceri și reprezentanții patronatelor care au fost prezenți la SIAM 2024 au plecat indignați de comportamentul agresiv al ambasadoarei Maria Ciobanu, dar mai ales de lipsa de implicare a Ambasadei României de la Rabat. Această sabotare a târgului, controlată de ambasadoarea Maria Ciobanu, este una de-a dreptul incredibilă, dacă ținem cont de faptul că Marocul este principalul partener economic al României din Africa și Orientul Mijlociu.