Ambulanțele nu pleacă la Arafat. Rogobete oprește transferul serviciilor la DSU
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/Design-fara-titlu-1.png)
Serviciile de Ambulanță rămân în subordinea Ministerului Sănătății, a anunțat vineri, 25 iulie, ministrul Alexandru Rogobete, contrazicând speculațiile potrivit cărora acestea ar fi fost pe punctul de a fi transferate către Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), condus de Raed Arafat. Este cel mai recent episod dintr-un conflict latent între minister și DSU, care durează de ani buni.
Rogobete: „Ambulanțele rămân la Sănătate”
Ministrul Sănătății a lămurit public că planurile privind reorganizarea sistemului de urgență nu includ un transfer al serviciilor de Ambulanță în subordinea MAI.
„Informațiile apărute în spațiul public se bazează pe un document de lucru intern (draft), care nu reprezintă forma finală pentru transparență decizională și consultare publică. De asemenea, structura de reorganizare propusă, inclusiv la nivel județean, nu este definitivă și va face obiectul unor discuții suplimentare”, a declarat Rogobete.
Acesta a dat asigurări că, deși există o colaborare permanentă cu DSU pentru situațiile critice, subordonarea Serviciilor de Ambulanță rămâne neschimbată. Astfel, toate serviciile de ambulanță vor funcționa normal, exact ca până acum.
„Serviciile de Ambulanță rămân în continuare în subordinea Ministerului Sănătății, nu vor fi transferate în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Colaborarea dintre Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, prin DSU, se va menține operativă pentru gestionarea situațiilor de urgență, în scopul de a sprijini eficient cetățenii aflați în situații critice. Serviciile de ambulanță vor funcționa ca până acum – în subordinea Ministerului Sănătății și în coordonarea operațională a DSU pentru situațiile de urgență.”
Rogobete a adăugat că reforma sistemului medical de urgență va continua, însă fără a schimba cadrul actual de autoritate.
Tensiuni vechi și un parteneriat complicat
Conflictul între Ministerul Sănătății și DSU nu este nou. Primele semne de tensiune au apărut în decembrie 2021, când ministrul Alexandru Rafila (PSD), aflat la început de mandat, a afirmat public că trebuie lămurite atribuțiile dintre cele două instituții.
„Trebuie discutate deschis atribuțiile”, spunea atunci Rafila.
Câteva luni mai târziu, în aprilie 2022, Ministerul de Interne a pus în dezbatere un proiect de reorganizare care prevedea explicit că asistența medicală de urgență ar urma să rămână în gestiunea DSU.
Fostul ministru al Sănătății a reacționat imediat, declarând că nu fusese informat despre acel proiect și că serviciile de urgență ar trebui reintegrate în sistemul sanitar.
„Am recunoscut şi recunosc public toate meritele domnului doctor Arafat, care a făcut o treabă excelentă în organizarea serviciilor medicale de urgenţă, dar ele trebuie integrate la nivelul Ministerului Sănătăţii şi lucrul acesta cred că este clar pentru toată lumea”, declara Rafila, pe 7 aprilie 2022.
Tot el atrăgea atenția că, deși DSU și SMURD funcționează eficient, serviciile de urgență nu pot fi tratate ca entități separate de sistemul medical general.
„SMURD este o structură a DSU care şi-a făcut foarte bine datoria, dar integrarea serviciilor de urgenţă cu celelalte servicii ale sistemului de sănătate este absolut necesară, pentru că nu funcţionează separat.”