Amendamente noi la bugetul de stat. Se susține eliminarea CASS pentru mame și persoane cu dizabilități
Eliminarea contribuției la sănătate (CASS) pentru mame, persoane cu dizabilități, veterani de război și personal monahal începe să adune susținere din partea mai multor partide parlamentare, înainte de dezbaterile asupra proiectului de buget pentru anul 2026.
Se propune eliminarea CASS
Parlamentarii PSD au depus luni o serie de amendamente la legea bugetului de stat, printre care se află eliminarea CASS pentru aceste categorii sociale, dar și măsuri de sprijin financiar pentru familiile cu venituri reduse și pentru pensionari.
Printre amendamentele depuse de PSD se numără eliminarea contribuției la sănătate pentru mame, invalizi, veterani de război și personal monahal.
Social-democrații propun, de asemenea, acordarea unui sprijin financiar pentru familiile cu copii și venituri reduse, pentru familiile care au în întreținere copii cu handicap, precum și acordarea unui ajutor financiar pentru aproximativ 2,8 milioane de pensionari din sistemul public de pensii.
AUR anunță un buget alternativ
La rândul său, AUR a anunțat că va susține, în cadrul dezbaterilor parlamentare, o serie de măsuri economice și sociale, printre care scutirea de la plata CASS pentru mamele aflate în concediu de creștere a copilului, pentru veterani, văduve de război, foști deținuți politici și personalul monahal.
Formațiunea a mai propus scutirea de impozit pentru locuința de domiciliu în limita a 150 de metri pătrați, indexarea pensiilor cu 5% și reducerea cotelor de TVA la 19% pentru cota standard și la 9% pentru cota redusă.
Amendamente depuse și de grupul parlamentar PACE
Și grupul parlamentar PACE – Întâi România din Senat a depus un pachet de zece amendamente la proiectul bugetului de stat pentru 2026, măsuri care vizează, potrivit inițiatorilor, creșterea nivelului de trai și sprijinirea categoriilor vulnerabile.
Printre propuneri se află majorarea salariului minim brut la 5.000 de lei, creșterea alocației pentru copiii între 2 și 18 ani la 500 de lei și acordarea unei alocații de 1.000 de lei pentru copiii cu dizabilități și pentru cei cu vârste între 0 și 2 ani.
De asemenea, PACE propune dublarea indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap și pentru însoțitorii acestora, eliminarea CASS pentru pensiile sub 5.000 de lei și reducerea TVA la carburanți la 15%.
Surse din cadrul formațiunii spun că parlamentarii PACE susțin și eliminarea CASS pentru mame și persoane cu dizabilități.
Grindeanu: „Sunt convins că amendamentele PSD vor trece”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, s-a arătat convins că amendamentele depuse de social-democrați vor fi adoptate în Parlament.
Acesta a declarat că măsurile nu sunt propuse în interesul partidului, ci pentru sprijinirea unor categorii sociale vulnerabile.
„Aici nu e vorba de PSD, aici e vorba de pensionari, de familii cu copii, de persoane cu dizabilități, de muncitori pe salariul minim, de agricultori sau de antreprenorii români. Noi n-am intrat în această guvernare pe post de ficus, ci ca să ne asigurăm că românii sunt protejați. Iar acum, Pachetul de Solidaritate este prioritatea noastră”, a declarat Sorin Grindeanu la Antena 3 CNN.
Liderul social-democrat a afirmat că amendamentele vor fi depuse luni în Parlament și a spus că mizează pe sprijinul parlamentarilor pentru adoptarea acestora.
„Sunt convins că vor trece aceste amendamente. Ipotetic, poate să existe această variantă să nu treacă, dar mizez pe buna credință a parlamentarilor”, a adăugat Grindeanu.