Amenzi de 350.000 de lei la Sinteşti: Au fost confiscate peste 12 tone de metale şi 3 tone de cauciucuri

Peste 120 de reprezentanţi ai Gărzii de Mediu (GNM), Jandarmeriei, Poliţiei, Consiliului Judeţean Ilfov şi ai companiei Enel au mers vineri la Sinteşti în încercarea de a opri arderile şi infracţionalitatea economică, anunţă Garda de Mediu pe pagina sa de Facebook.

În urma acţiunii de vineri au fost aplicate amenzi în valoare de 350.000 de lei şi au fost confiscate peste 12 tone de metale şi 3 tone de cauciucuri. Potrivit GNM, Sinteşti este localitatea în care dispar de la autovehicule de mici dimensiuni la autocare şi în care aproape fiecare curte arată ca un centru de colectare a fierului, dar nimeni „nu ştie” exact unde şi-a pus actele de proprietate pentru terenuri sau mărfurile din curte.

Aici, toată lumea cumpără şi vinde pe persoană fizică, fără nici o problemă şi profită de faptul că legislaţia actuală nu le permite autorităţilor să confişte mărfurile de pe terenurile private, chiar dacă sunt bunuri furate sau fără acte de provenienţă. Aici se fac dezmembrări în aproape fiecare curte şi nimeni nu răspunde pentru petele de ulei de pe sol sau activitatea neautorizată. Le dăm amenzi, confiscăm ce e pe domeniul public, apoi ei o iau de la capăt cu toate ilegalităţile. Azi, echipele mixte ale Gărzii de Mediu, Jandarmeriei, Poliţiei, Consiliului Judeţean Ilfov şi Enel au ajuns în zonă de la primele ore ale dimineţii şi, după o supraveghere a întregii zone cu drona Consiliului Judeţean Ilfov, au descins în mai multe puncte importante din localitate, din care pleacă cele mai multe din deşeurile incendiate pe câmpuri. Mai mult, au fost anulate debranşări ilegale la reţeaua publică de iluminat„, a declarat comisarul general al GNM, Marioara Gătej.

Cea mai importantă captură a fost un autocar parţial dezmembrat, aflat într-o zonă împrejmuită ilegal pentru care localnicul respectiv avea un act de vânzare încheiat pe numele „unui văr” dintr-o altă localitate. Pe lângă acesta au fost confiscate însă mai multe tone de metale feroase, printre care şi un cuptor rotativ pentru topire, precum şi 500 de kilograme de materiale neferoase şi peste 3 tone de anvelope pregătite pentru incendiere pe câmpurile din imediata vecinătate a localităţii. Nu mai puţin de patru utilaje de mare tonaj ale REMAT au asigurat transportul materialelor confiscate, către platformele de depozitare autorizate, precizează sursa citată.

Controalele echipelor mixte vor continua, însă în toată perioada care urmează, pentru a descuraja arderile ilegale, fie că acestea vizează obţinerea metalului din diverse materiale, fie că sunt doar un gest de răzbunare faţă de echipele de ordine şi control”, se arată în postarea GNM. 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cum se ferește Piedone de ”vânători”! Cadoul inedit primit de edil

Cristian Popescu Piedone își ține la curent urmăritorii de pe rețelele sociale cu evenimentele din viața sa. Așa s-a întâmplat și astăzi, când a...

COTAR cere Guvernului să aplice modelul german pentru asigurările RCA

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) solicită Guvernului României să declanșeze de urgență modificarea Codului Fiscal aplicabil pieței de asigurări din România și...