Lovitură pentru turiști! Amsterdamul vrea să interzică accesul turiștilor în magazinele cu marijuana

Publicat: 08 ian. 2021, 23:01, de Mihaela Ionescu, în Internațional , ? cititori
Lovitură pentru turiști! Amsterdamul vrea să interzică accesul turiștilor în magazinele cu marijuana

Autoritățile din Amsterdam vor să restricționeze accesul turiștilor la magazinele în care se vinde marijuana. Mai exact, doar rezidenții olandezi vor putea intra în locațiile care vând cannabis, conform unei noi propuneri a primarului Femke Halsema care dorește schimbarea imaginii orașului, scrie Bloomberg.

Planul, susținut de poliția și procuratura locală, urmărește de asemenea să combată traficul de droguri puternice și crima organizată asociată vânzării marijuanei.

„Piața cannabisului este prea mare și prea încinsă”, a declarat Halsema, precizând că „vreau să o micșorez și să o fac mai ușor de gestionat. Condiția rezidenței are implicații majore dar nu văd altă alternativă”.

Edilul a anunțat că se așteaptă ca măsura să intre în vigoare cu interdicția completă cel mai devreme anul viitor.

Inițiativa are scopul de a reduce fluxul de turiști și de a îmbunătăți calitatea vieții rezidenților săi.

Mulțimi numeroase de turiști au început să viziteze Amsterdamul după ce scăderea prețurilor pentru cursele aeriene l-au transformat într-o destinație populară pentru city break-uri.

Înainte de pandemia de COVID-19 faimosul cartier roșu al orașului atrăgea peste un milion de vizitatori pe lună – mai mult decât populația sa permanentă.

„Cafenelele, în speciale cele din centru, se bazează în mare parte pe turiști”, a afirmat Halsema, adăugând că „creșterea turismului a dus doar la o creștere a cererii” și că acest lucru a atras infracționalitatea legată de drogurile grele.

Deși înghețarea turismului din cauza pandemiei a dat o lovitură bugetului orașului, prima femeie primar a Amsterdamului este hotărâtă să remodeleze sectorul odată ce criza va trece.

„Putem fi un oraș deschis, ospitalier și tolerant dar și un oraș care le face viața grea infractorilor și încetinește turismul în masă”, afirmă Halsema.